Monthly Archives: February 2010

Sondaj 2- Cat esti de Prost?


Declar primul sondaj al blogului incheiat oficial. Astfel, dupa acumularea a 96 de voturi, am ajuns la concluzia ca majoritatea publicului vizitator al acestui blog este Proasta. Ajungem asadar la o a doua intrebare menita sa contureze un profil psihologic al Prostului vizitator de blogdeprost.

1 Comment

Filed under Multi prosti...

I’m back, baby!!!


Dupa 10 zile petrecute in infernul alb, izolat de orice element de civilizatie, pot spune in sfarsit ca… m-am intors de unde am plecat. Pai nici n-am apucat sa fac doi pasi in afara microbuzului in fostul mic Paris, actuala mica Venetie sau mic Ocean Pacific, ca am si inceput sa regret ca nu mi-am impachetat cizmele de cauciuc de acasa. Ca sa nu mai zic de vorbele de dulce pe care le-am avut pentru tata, care n-a fost si el in stare sa ma invete sa inot cand eram mic. E clar, domne, pentru a supravietui in Bucuresti trebuie sa fii un sportiv complet. Pe langa kung fu-ul pe care trebuie sa-l cunosti ori de cate ori ai ideea nebuna de a bantui de unul singur strazile noaptea, atletismul necesar pentru a traversa orice straduta si patinajul artistic oblligatoriu la orice fulguiala sau temperatura de sub 0 grade, trebuie sa mai fii si un fel de Ian Thorpe sau Michael Phelps pentru a nu risca sa te ineci atunci cand faci si tu o plimbarica pe strazile capitalei.

Trecand peste aceste detalii meschine de carcotas care nu intelege cat de complicate sunt treburile astea cu administrarea spatiului public, sa trecem putin in revista evenimentele importante care au marcat rotatia Pamantului in jurul Soarelui( sau a Soarelui in jurul Pamantului, cum era, ma?) cat timp am lipsit eu din civilizatie:

1. Din Libertatea, dar si de pe site-urile de sport profesioniste si serioase, aflam ca niste ”barbati” fotbalisti de la Minerul Lupeni( da, nu radeti, Lupeniul are echipa de fotbal si mai si joaca in liga a 2-a) s-au fotografiat facand sex( intre ei!!!) cand se aflau in cantonament cu echipa. Lasand la o parte glumele ieftine de coltul blocului cu ”fundasi” si alte de-astea, vreau sa le transmit conducatorilor lupenisti( sau lupenezi?) ca au dat de aur si ca trebuie sa-i pastreze pe ”baieti” cu orice pret din doua motive. Primul e ca nu mai trebuie sa-si faca griji pentru viata extrasportiva a lor, pentru ca au tot ce le trebuie la echipa si nu-si mai bat capul cu cautatul de femei. Iar al doilea e ca Lupeniul cu astia in teren e invincibil. Pai cine se mai risca sa-i marcheze pe-astia, sa-i mai tina om la om, sa mai intre corp la corp la minge cu ei?

2. Tot din sfera ”sportiva” aflam ca Tanase( cica joaca la Steaua, zic unii, eu nu bag mana in foc) a renuntat la bomba sexy pentru Daniela Crudu. La asta chiar n-am decat un comentariu. Cristi, eu pe tine tot te bat!

3. Pandele si Vanghelie se cearta. Si desi suna ca o stire locala de la mine de la tara, aflati ca nu este si ca de fapt Pandele si Vanghelie sunt doi membri de seama ai celui mai important partid politic postcomunist. Doamne fereste!

4. Modelul moral al distinsului presedinte al Partidului National Liberal a mai dat o duda de zile mari, chiar in prag de Velantainsuri si Dragobeti. Nu zic neaparat ca baiatu’ lu’ ta-su care taie porcu’ n-are dreptate cu balta si cu femeia de Dorobanti, dar niste figuri de stil mai decente si mai cu bun simt n-ai gasit, ba Tudore? Ai cazut de la zmeie si epiloage la balti?

Intre timp am iesit pana la coltul blocului sa cumpar paine. Lasand la o parte ca a trebuit sa-mi storc blugii la intoarcere, am aflat ca:

5. Pizzeria de la coltul blocului, New York Pizza pe numele ei, a fost impodobita special pentru ”anotimpul iubirii” cu inimioare din balonase rosii. Stiu, sunt un cinic, un badaran care nu intelege profunzimea sentimentului de iubire adevarata, dar se poate ceva mai kitschos decat sa ornezi o pizzerie de cartier cu inimioare din baloane?!

6. Fostul campion de box, actual smardoi de politie, Marian Simion si-a reluat antrenamentele. Pe un Dj in Regie. Doamne, o singura dorinta am. Fa sa fi fost afonul ala din Maxx care combina Michael Jackson cu Connect-R! Si sa nu se mai intoarca prea curand la munca…

7. S-au facut publice in sfarsit toate piesele calificate la Eurovision. Dupa o ascultare atenta a tuturor celor 16 compozitii de mare angajament, se poate trage usor o concluzie logica si fireasca. Daca Gadea si Mircea Badea ar fi facut un ficiuring pe o piesa compusa de Oreste si orchestrata de Bendeac ar fi rupt tot!

2 Comments

Filed under Prost mai sunt...

Mortu’ cu un pantof rosu


Nu sunt un om religios. Nu sunt un om excesiv de religios, mai bine spus, in sensul ca nu sunt habotnic, nu-mi place sa fac parada de credinta si spiritualitatea mea, nu ma grabesc sa-mi fac cruci de la cer pana la pamant de fiecare data cand zaresc o biserica si nu ma incearca niciun fel de sentiment de umilinta, de plecaciune sau de respect la vederea unui nene intr-o sutana. Am insa momente in care simt nevoia sa respect religia, institutiile si fetele bisericesti. Unul dintre acestea este inmormantarea, moment pe care il vad ca pe unul solemn, demn, onorant pentru viata celui trecut in nefiinta. In mod ideal insa, pentru ca, nascut fiind in Oltenia si mai rau intr-un sat de Oltenia, am avut nenorocul de a asista la multe clovnerii si circuri ce mi-au distrus intr-un mod ireparabil orice perceptie pozitiva legata de biserica crestin ortodoxa si de figurile bisericesti asociate ei.

O astfel de tragicomedie a avut loc chiar astazi, la inmormantarea unei rude, destul de in varsta si bolnava de ceva vreme, dar de care intre noi fie vorba eram destul de apropiat. Si cu toate ca ceea ce urmeaza sa va povestesc va parea in unele momente fantezie desprinsa din teatrul absurd al lui Eugen Ionescu sau din tragicomediile lui Caragiale, va garantez ca totul s-a intamplat in mod real, neintamplator si aproape neiesit din comun pentru niste comunitati pentru care absurdul si ridicolul par normalitate.

Mortu’ cu un pantof rosu, tragicomedie in trei acte:

Actul 1: Pregatiri si ultimul drum

Regretatul, pe care il vom numi de aici inainte domnul A., nascut si crescut in mirificul satuc din Oltenia, a locuit in ultimii ani ai existentei sale in Bucuresti. Cu toate acestea, dupa datinile locului, acesta a dorit sa-si gaseasca somnul de veci in pamantul natal. Neavand copii, a insarcinat un bun prieten de familie sa se ocupe de toate detaliile. Acesta a adunat in pripa ce rude a gasit rapid in agenda telefonului, niste prieteni si subalterni de rang ”catelusi”( baiatul intre noi fie vorba e un big shot patron de firma de constructii) si a purces la drum spre satucul indoliat. A hotarat sa arda rapid cateva etape traditionale( nimic neobisnuit aici) si a adus corpul neinsufletit la vechea casa batraneasca doar pentru scurt timp, dupa care s-a purces in obisnuitul cortegiu funerar.

Cortegiul a aratat cel putin exagerat, cu multe masini la putini oameni, capatul de linie tinandu-l un Bmw X5( sa se vada valoarea), in timp ce singura Dacie amarata era in coada plutonului exilata si putin stingherita de compania multpreabengoasa. Prima concluzie a zilei: Valoarea unei persoane decedate trebuie sa se ilustreze in masinile care ii insotesc trupul neinsufletit la cimitir. Pe sistemul acesta, imi completez deja prima clauza a testamentului. Astfel, sicriul meu va fi transportat cu un elicopter, iar in spatele acestuia se va forma un pluton de avioane de lupta tip crucisatoare.

Nu mai vorbim de sictirul total al soferilor, care nici batuti nu s-ar fi sinchisit sa claxoneze si ei putin in cinstea ”mortului”. Treptat, treptat, se aduna pe langa masini si curiosii, fomistii si milogii care au simtit de la un kilometru departare prilej de pomana. Intrebarea ”Cine e mortu’?” pare sa fie pe buzele majoritatii, dar tinuta demna si indurerata adoptata de aproape toti lasa sa se inteleaga ca acestia nu numai ca l-au cunoscut pe domnul A., dar si impartasesc atatea amintiri impreuna, incat e ca si cum o particica din fiecare din ei isi gaseste acum sfarsitul.

Se ajunge in sfarsit si la biserica, unde o alta hoarda de ”vulturi” asteapta cu ochii pe ceas si cu o privire infometata sa se termine dracu’ odata si sa le dea ”pachetele” alea pentru care indura cele minus cateva grade la umbra.

Actul 2: Slujba de veci

Se intra in sfarsit in biserica clasica de sat de Oltenia de 6 metri pe 5 in care in conditii umane n-ar avea cum sa intre mai mult de 40-50 de oameni, dar in care in conditii de frig intram toti vreo 90. Catelusii amintiti mai devreme cara sicriul cu dezgustul cu care cari un sac de cartofi de la piata, il aseaza la locul dinainte amenajat, moment in care incepe vanzoleala si calcatul in picioare. Toata lumea vrea sa prinda un loc cat mai in fata, de parca domnul A. ar urma sa execute un numar de step, lumanarile sar din toate directiile si se aprind parca la un semn toate deodata si in mod obligatoriu toata lumea are ceva de comentat. Slujba incepe, dar cine poate auzi ceva? Cine in afara de vulturii care au sarit la locurile de la ”loja” de langa sicriu?

Se potoleste in sfarsit vacarmul, moment in care e timpul sa incepa spectacolul. Doamnelor si domnilor, popii! Pai popi, ca un om care e condus pe ultimul drum cu X5 nu poate sa aiba slujba de veci oficiata de o singura fata bisericeasca. Si astfel ne trezim cu 4 figuri mai mult sau mai putin barboase.

De la dreapta la stanga Popa 1, preotul local, proaspat ras, tuns, frezat, fost rocker, caruia ii mai lipsea doar diplomatul de la subrat pentru a parea ca merge sa afle indicii de la Rasdaq; Popii 2, 3 si 4, guest staruri adusi de la ”oras” pentru a onora amintirea celui trecut in nefiinta. Popa 2, cel mai sobru si mai apropiat de cum ar trebui sa arate o figura bisericeasca. Popa 3, cu o haina ” de strada” peste sutana, pus pe sotii si pe gluma, parand a veni de undeva de la sala sau de la o bere cu baietii. Si Popa 4, cu o fasie peste sutana asezata in diagonala, de parca era primar si oficia o nunta.

A doua concluzie a zilei: ”Valoarea” unui om decedat trebuie sa se identifice si in numarul de preoti care ii canta la cap. Pe acest rationament, am finalizat si a doua clauza a testamentului. La inmormantarea mea, vreau un dispozitiv de 11 popi, asezati in sistemul 1-4-4-2, cu libero, mijlocas la inchidere si varf de atac.

Trecand peste aceste detalii legate de aspecte superficiale si neimportante, nu-i asa, atunci cand exista credinta, slujba merge pe sistemul adunare ad-hoc de lautari, cei patru ”sfinti parinti” invitandu-se unul pe altul sa mai cante cate o ”bucata” si incurcandu-se unul pe altul in repetate randuri. Cel care se doreste a fi coordonatorul, preotul local, ia deja o mina afectata, dandu-si seama ca baietii ceilalti au cam venit cu lectia nefacuta. Ba chiar unul dintre ei, atunci cand ii este soptit ce urmeaza, da din umeri, spunand foarte natural si fara vreo apasare ca ”io n-o stiu p-asta”. Dascalul local nu mai are nici glas, parand si el complexat de compania atat de flatanta si onoranta.

In ”tribuna” atmosfera se incinge, o baba( pardon, femeie in varsta) reusind sa-si arda cu propria lumanare manseta de la haina. Alte cateva personaje de coloratura ale locului( babe si-astea) sosesc cu intarziere si cu toate ca pierd prima repriza, nu ezita sa dea din coate cu insistenta ca sa ”il vedem si noi ca e de-al nostru”. Bocitoarea de serviciu isi continua cu sarg treaba, cu toate ca, recunoaste chiar ea, ”nu l-am cunoscut prea bine”. Asta n-o impiedica sa urle cu patima cateva de  ”Unde te dusesi?” sau ” De ce plecasi?”. Suna si un telefon, soneria e una din creatiile de mare angajament ale lui Edward Maya.

Ceea ce urmeaza poate parea rupt dintr-o comedie de prost gust. Vaduva indurerata isi da seama in momentul in care reuseste sa-si stearga lacrimile si sa priveasca spre sicriu cat de cat limpede ca lipseste ceva. Si anume pantofii decedatului. Pantofi care n-au mai putut fi pusi in picioarele domnului A. si au fost asezati in lateralul cosciugului, langa trupul neinsufletit. Cel putin asa sustine vaduva si ea este confirmata de alte persoane, printre care patronul de firma care se ocupase de detalii. Urletele incep sa prinda forta( scena se petrece in continuare in biserica), acuzele incep sa fie aruncate in dreapta si in stanga. Slujba continua, dar cui ii mai pasa? Toate privirile sunt indreptate spre circ… Circ care se incheie, nu inainte de a afla intreaga biserica ce se intamplase, cu concluzia ca unul din fratii domnului A. ar fi avut ceva de-a face cu disparitia demna de Dosarele X a pantofilor. Ori asta, ori hotii de morminte au facut o treaba geniala, reusind sa jefuiasca un mort chiar inainte de a fi ingropat in pamant.

Momentul de incheiere al slujbei vine exact ca bomboana pe coliva. Astfel, spectatorii se succed pe langa sicriu si se inchina, dupa care il pupa pe decedat. N-as vrea sa par insensibil, dar ati auzit ceva mai macabru si mai sinistru decat sa pupi obrazul unui trup neinsufletit de deja cateva zile bune…?

Actul 3: Ingropaciunea

Odata terminata cinstita si preacucernica slujba din interiorul bisericii, sicriul se muta afara, vulturii calcandu-se din nou in picioare pentru a avea vizibilitate cat mai buna asupra momentului pravalirii sicriului in groapa. Pentru ca despre asta e vorba, despre o pravalire si apoi o acoperire cu pamant directa a cosciugului( asta cu toate ca in mod normal sicriul ar trebui protejat cu niste tarusi inainte de a se arunca pamant peste el).

Apare problema gainilor care vor fi aruncate peste groapa si apoi ”date de pomana” groparilor( pentru ignorantii care nu sunt la curent cu traditiile preaevlavioase ale Olteniei, doua gaini vii sunt aruncate peste locul de veci, cu toate ca nimeni nu-ti poate explica cu exactitate ce legatura are gaina cu o slujba de inmormantare). Cei patru ”sfinti parinti” se grabesc sa-si ia talpasita cat mai repede de la locul faptei, popa local pentru ca mai are o inmormantare de infaptuit la niste kilometri distanta, iar cele trei guest-staruri pentru ca au lucruri importante de comunicat la telefon( lucruri pe care le comunica obligatoriu printre morminte) sau pentru ca pur si simplu s-au plictisit si s-ar baga si ei la caldurica in masini.

Dupa ce s-a pravalit sicriul, se ajunge absolut normal si la problemele financiare, care si acestea trebuiesc realizate obligatoriu tot printre morminte, fiind remunerati groparii, femeia care se ocupa cu tamaia si alte detalii de genul asta si intr-un final apoteotic si figurile bisericesti. Remunerarea se face la vedere, domnul patron asigurandu-se ca i se vede intreg teancul de bancnote care de care mai ”valoroase”.

Vulturii, satisfacuti spiritual dupa ce au vazut ”mortu”’ aruncat in groapa se arunca cu forta si spre hrana pamanteasca ce-i asteapta deja la portile bisericii. Aaaaa, dulcele gust al mancarii obtinute de pomana! Se arunca priviri infometate in ”pachetele” primite, iar senzatia generala e ca nu s-au pierdut degeaba doua ore si ca s-a meritat…

Epilog:

Toata lumea pleaca fericita spre ”casile” fiecaruia( cu exceptia vaduvei indurerate cu adevarat si a catorva rude carora chiar le-a pasat de domnul A.). Vulturii au mai supt ceva sange, popii si-au mai consumat o zi din viata spirituala si bisericeasca, iar rudele si asa-zisii prieteni care au venit si ei sa fie la numar sau sa mai prezinte o masina, o haina, o blana sunt fericiti ca s-a terminat repede si ca in curand vor ajunge inapoi la caldurica. Domnul A. ramane in urma sub un morman de pamant, langa el nemaifiind deja decat groparii care-si finiseaza treaba.

Nenea Alexandrule, sa stii ca desi ultimele clipe ale tale pe pamant au fost un fiasco si o bataie de joc, vei ramane pentru totdeauna in memoria catorva oameni, care iti vor cinsti memoria si altfel decat cu X5-uri si masini scumpe, lacrimi false si vaiete prefabricate…Stiu ca nu un astfel de sfarsit ti-ai fi dorit si ca nu un astfel de sfarsit ai fi meritat, dar poate ca acolo sus unde te afli acum vei primi mai mult…

Si o ultima concluzie a zilei: Atunci cand imi voi da obstescul sfarsit, vreau sa fiu condus pe ultimul drum doar de acei oameni care m-au cunoscut cu adevarat, carora le-a pasat de mine si care chiar regreta trecerea mea in nefiinta. Fie ca vor fi doi, zece sau o suta, fie ca vor veni pe biciclete, in Dacii sau in avioane personale, nu vreau vulturi, profitori si oameni la numar. Asta e prima si singura clauza a testamentului meu!

5 Comments

Filed under Multi prosti...

Fiti ba originali!


Reusisem si eu, dupa vreo ora de incercari sisifice si plimbat laptopul prin casa dupa semnal, sa ma conectez la internet si sa intru pe messenger( inca o data, sa traiasca Orange-ul!). Si cum intru eu pe mess vad un mesaj offline de la un id pe care eu nu-l mai aveam in lista cu un link… Imi zic, vrea si omul sa-si promoveze ceva, been there, done that, hai sa intru sa vad care e faza. Ma uit mai atent la link. Era ceva cu blogdeprost. Ma, ce dracu’, cine imi face mie publicitate dezinteresata, ca eu stiam ca n-am cerut nimanui sa faca lucrul asta?

Cand ma uit si mai atent, vad ca intr-adevar era blogdeprost, dar pe blogspot. Incet cum sunt la cap a mai durat cateva secunde bune pana cand sa-mi amintesc cu siguranta ca eu sunt pe wordpress( ca asa mi-a zis mie un ”binevoitor” ca wordpressul e mai smecher decat alte platforme). Imi zic ia-uite domne sa vezi ca a mai fost unul cu blogdeprost inaintea mea si eu sunt un plagiator si un copiator chiar fara sa-mi dau seama.

Dau un click asadar pe linkul respectiv si nu mare mi-e surpriza cand imi dau seama ca de fapt ceea ce ar trebui sa se numeasca blogdeprost2 deja e un blog proaspat aparut. Si ca are cateva postari si o singura zi de la ”lansare”. Arunc o privire scurta in dreapta si in stanga, vad ca autorul se recomanda ”un prost” si ca in general cam tot conceptul e o copie fidela a tampeniei mele de aici( nu ca ce fac eu pe aici poate fi incadrat in vreun fel intr-un ”concept” sau in general in ceva ce implica gandire).

Nu vreau sa ma refer prea mult la continutul fituicii respective de blog, pentru ca recunosc ca am citit vreo doua randuri dintr-un text infantil despre gelozie, moment in care m-a apucat un cascat teribil si mi-am dat seama ca baiatul care m-a copiat cu nesimtire e elev in maxim clasa a patra si ca s-a apucat si el de de-astea pentru ca a nins si s-a amanat inceputul cursurilor. Vreau sa pun o singura intrebare. Cat de tampit, cretin, idiot, copil, imatur, lipsit de imaginatie, idei si originalitate, indoctrinat, manipulat si liniar in gandire trebuie sa fii pentru a copia o idee atat de simpla, idioata si slab dezvoltata ca asta a mea cu ”blogdeprost”?!

Stiu ca poate o sa par meschin unora dintre voi sau orgolios si stiu ca n-am niciun drept de autor pe treaba cu ”blogdeprost” si cu atat mai putin pe blogdeprost pe blogspot sau pe alte platforme, dar mi se pare penibil sa copiezi cu atata nerusinare o idee care nici ea in sine nu e foarte originala si foarte deosebita. In plus, m-ar fi bucurat daca i-ar fi placut cuiva care chiar sa stie sa scrie ideea mea si apoi ar fi preluat-o si modificat-o sau adaptat-o intr-un mod imaginativ, original…Daca s-ar fi intamplat asta, as fi fost primul care sa apreciez initiativa, sa ma inclin si chiar sa promovez ideea… Numai ca nu s-a intamplat asa si n-am decat un mesaj pentru toti copiii, frustratii,complexatii si  lipsitii de imaginatie… Fiti ba baietasi originali! Ca daca ne copiem unii pe altii il contrazicem pe nenea Darwin si in loc sa evoluam involuam…

8 Comments

Filed under Multi prosti...

Reteta zilei


Incep prin a-mi cere scuze cititorilor fideli ai acestui blog( de parca ar exista asa ceva…) pentru absenta mea din ultimele zile si pentru probabila greutate cu care o sa mai postez inca vreo saptamana. Nu, n-am renuntat la blog( pentru cei care sperau ca s-a terminat cu poluarea spatiului virtual) si nu, nici n-am murit( desi in ultimele vreo doua zile m-a cam lovit eterna dilema a blondelor, aia cu sa-mi tai venele sau sa mi le las sa creasca). Pur si simplu ma aflu intr-o zona neprietenoasa si izolata de orice element de civilizatie,in care trebuie sa tin cu mana lipit de laptop modemul de la Orange pe care platesc 500 sute da mii luna de luna fie ca-l folosesc, fie ca nu( the future is bright indeed) pentru a prinde o liniuta de semnal si a-mi verifica un amarat de mail dupa vreo doua sute de refreshuri.

Continui prin a preciza ca scriu aceasta postare in timp ce, in mod inexplicabil, ma uit la Sinteza Zilei, unde niste intelectuali de seama ai patriei noastre vorbesc despre smardoiala( Gadeaaaa, te-a tampit religia, ba!).

Dar sa trecem si la subiectul propriu-zis al postarii. Astazi o sa fiu un fel de Dan Chisu. Sau Antonio Passarelli. Sau Jamie Oliver, ca sa fortez nota. Pentru ignorantii care n-au auzit de astia, sunteti niste oameni fericiti, n-ati pierdut nimic. Asadar si prin urmare, reteta zilei:

1. Se ia una bucata Prost, usurat de terminarea sesiunii, plictisit de Bucuresti si dornic sa-si revada dragii parinti, pe care nu-i mai vazuse de mai bine de o luna( aiurea, ramasese in pana de bistari si stia ca daca n-ajunge pe acasa s-a lins pe bot de bani pe timpul vacantei).

2. Se adauga o destinatie la care nu se poate ajunge decat cu doua firme fantoma, una de microbuze si una de autocare. Nu va zic exact destinatia, ca si-asa n-o gasiti nici cu lupa pe harta.

3. Se asezoneaza cu un autocar de tip piesa de muzeu, unul dintre primele inventate in secolul al XIX-lea, care pe langa ca nu poate depasi sapteji la ora nici daca ii atasezi aripi, mai scoate si flacari din zone ascunse si fum din toate incheieturile.

4. Se asorteaza cu un sofer idiot pana in maduva oaselor, pentru care sofatul pe un mijloc de transport in comun inseamna doar asezatul la volan si datul la cheie, orice lucru legat de mecanica reprezentand unul din misterele inca neelucidate de om.

5. Condimente:

-firma de autocare n-are decat doua astfel de ”bucati”, dintre care una e la 150 de km departare, iar soferul e pe undeva pe acasica la caldurica

-soferul autocarului care s-a stricat pentru ca ”deh, nu poti sa controlezi fiarele” nu numai ca e idiot, dar e si incapatanat si incearca sa rezolve el cu manuta lui aia inutila problema si nu cere din capul locului sa se trimita dracu alt mijloc de transport

-cand in sfarsit se ajunge la concluzia ca ”domne, nu stiu ce sa-i fac, nu ma pricep” se apeleaza la o alta firma, alta firma care evident nu poate trimite ceva decat peste niste timp, ca toate vehiculele sunt ”in curse”

Cireasa de pe tort:

-In timp ce papagalul( pardon, soferul) face pe mecanicul, desi e clar ca se pricepe pe cat ma pricep eu la fizica nucleara, toti calatorii trebuie sa paraseasca incinta autocarului, iar motorul trebuie oprit, pentru ca desteptii care n-au gresit cu nimic altceva decat ca s-au nascut in the middle of nowhere sa savureze aerul proaspat de -5 grade de pe autostrada Bucuresti- Pitesti si apoi, odata urcati in autocar, sa mai astepte vreo juma de ora pana cand ”incalzirea” sa-si faca simtit un efect cat de uman.

Se obtine o dupa-amiaza, seara si o jumate de noapte de neuitat si o calatorie de 200 de kilometri de opt ore. Pofta buna!

4 Comments

Filed under Prost mai sunt...

100 de motive pentru care sunt Prost( partea a 2-a)


La inceputurile inceputurilor acestui blog, am publicat o postare care se dorea prima dintr-o serie de zece. Intre timp, a mai nins de vreo doua sute de ori in Bucuresti, un baiat si o fata romani au devenit campioni mondiali de juniori la niste sporturi care nu intereseaza nici pe dracu’, un pacalici a luat ”pastile de slabit” de la mami si eu am cam uitat de postarea respectiva. Mi-am amintit insa acum si o continui de unde am ramas. Asadar, sunt Prost pentru ca:

11. Mi s-a propus sa scriu la comanda articole de promovare a unor servicii si produse in schimbul unor ”impulsionari” ale numarului de vizitatori si eu am refuzat.

12. Nici pana in ziua de azi n-am aflat cine e regele, imparatul, guru-ul, faraonul, Tutankhamonul, suveranul manelelor, desi sondajul de la Taraf Tv s-a incheiat deja de ceva timp si am inteles ca si megaparanghelia de pe scena pe care cantau odinioara de-alde Holograf si Iris a avut loc.

13. Ma doare in cot cati bani a luat Teo de la Prima, pe sistemul ”Prost nu e ala care cere, prost e ala care da”, in schimb ma afecteaza ca segmentul orar pe care il acoperea de obicei cea care, orice s-ar spune, a fost si este un Om de televiziune, cu O mare, este acum patat de Fernando de la Caransebes si alte inventii ale lui madalinionescu( asta nu merita nici litere mari, nici despartire intre nume)

14. Mi-e mila de Danutz Bitman( tot nu mi-a clarificat nimeni, cu un t sau cu doi?), odata mare artist si muzician, acum o umbra, in cautare de audienta patata de sange si desprinsa din parodiile cu samurai.

15. Cu toate ca mi-e mila de defunctul artist, acum ”consilier pe probleme de feedback”, imi vine sa-i folosesc pe post de sac de box si presuri de sters pe picioare pe ”jurnalistii” care au folosit titluri gen ”chitaristul trupei Holograf, scalpat”. Ba baieti, eu inteleg ca vreti sa faceti si voi un banut pe seama dobitocilor internauti, dar nu mai bine va duceti voi frumos si munciti pe santier? Sau la nenea Prigoana la salubrizare, ca stiti ce sporuri dragute va ofera…?

16. Nu mai citesc ziare… Cel putin, nu de-astea profesioniste romanesti… Pai, Gazeta si ProSport se ocupa de ”comploturile” impotriva lui Mutu, Evenimentul Zilei nu mai e slugarnic, e tabloid, Cotidianul si Gardianul au decedat, Dumnezeu sa le ierte, Adevarul se ocupa de floricele si fluturasi, pe motiv ca ”nu mai vor sa fie implicati in jocuri politice”… Mai bine ma uit pe pereti…

17. Nu inteleg cum mama dracu’ blogul lui Vandam Badea a avut cei mai multi vizitatori in 2009, in conditiile in care spagatistul scrie mai nou cel mult o postare la trei zile, si mai si face reclama mascata. Bunaoara, Mirciulica scrie azi despre ceasuri pe superblogul lui, postand si doua poze absolut random ale unor exemplare, de care e el ”pasionat” si ale caror modele s-a asigurat ca se disting foarte bine. Nejurnalistule, o sa ajungi sa vinzi sosete in Piata Salajan!

18. Ma incapatanez sa ma agit an de an pentru Selectia Nationala a Eurovisionului, cu toate ca an de an mi-o iau in bot, ascultand porcarii din ce in ce mai crase. Ba pe deasupra, mai sunt numit si manelist, si afon in ale muzicii si alte de-astea… Apropo, am avut nervii tari si rabdarea absolut idioate de a mai asculta alte trei din cele cinci piese care inca nu fusesera date publicitatii pana acum cateva zile, iar concluzia este si mai clara… Salam nu numai ca trebuia sa fie in finala, dar trebuia sa fie in finala chiar intre primele pozitii. Dati, ma , cu pietre, indoctrinatilor care nici nu i-ati ascultat melodia si l-ati judecat dinainte ca asa e acum cool, sa fii antisistem!

19. Nu fac diferenta intre Mitrea, Diaconescu, Nastase si Geoana si sper din tot sufletul sa-si anunte candidatura la presedintia Psd-ului si Vanghelie, si Mazare, ca sa fie toata fauna prezenta acolo.

20. M-am bucurat ca un copil la anuntarea nominalizarilor la Oscar in momentul in care mi-am dat seama ca desenul animat Avatar nu va dobori chiar toate recordurile din istoria cinematografiei, obtinand ”doar” 9 nominalizari. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Cameroane, ca te-ai zgarcit la bugetul pentru onorariile actorilor si ai distribuit in rolurile importante figuranti si expirati!

4 Comments

Filed under Prost mai sunt...

Nimic despre Mutu


Reka Ferencz. Campioana mondiala in proba individuala de 12,5 km de biatlon la Campionatele Mondiale de juniori de la Torsby, Suedia. Paul Pepene. Campion mondial in proba de 30 km urmarire la Campionatele Mondiale de schi fond, juniori. Petrica Hogiu. Vicecampion mondial tot la schi fond, in proba de 20 de km urmarire.

Asta e momentul in care 90 % din cei care au accesat postarea asta au inchis pagina si au dat inapoi la sibutramina noastra de toate zilele, la operatia de ”viata si de moarte” a Andreei Esca sau la disputa seculara pentru sefia PSD. Nu-i asa ca va plictisiti de moarte sa auziti de campioni de-astia anonimi? Cine-i bre Reka Ferencz asta? N-a pozat in Playboy, n-a fost fotografiata cu Bote? Si atunci ce ne intereseaza, domne, de asta? Sau Pepene asta? Pai cu un asemenea nume nu i-as da nici macar articol de subsol in pagina a opta din Libertatea.

Pentru cei trei, patru oameni fara ocupatie sau care inca nu s-au prins despre ce e vorba pe aici si au ramas sa citeasca postarea pana la capat, sa continuam. Reka Ferencz. 20 de ani. Paul Pepene. 22 de ani. Petrica Hogiu. 19 ani(!!!!!). Toti romani, toti aflati iata in elita mondiala la nivelul lor de varsta, toti participanti la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver ce stau sa inceapa. Ce mai impart cei trei? Reprezentarea unei tari cu care n-au nimic in comun, in care nimeni nu-i cunoaste si nimeni nu-i apreciaza. Reka, Paul si Petrica ar putea foarte bine sa se considere austrieci, bulgari sau suedezi. Ca oricum majoritatea timpului pe acolo si-l petrec, in Romania, tara pe care o mai reprezinta Dumnezeu stie de ce nemaivenind decat de Sarbatori sa-si vada familiile.

Reka a inceput biatlonul la zece ani, Paul si Petrica la 11 ani. Impreuna, cei trei insumeaza aproape trei decenii de munca neintrerupta. Si pentru ce? Pentru niste metale pe care le aseaza in vitrina si peste care se va pune praful peste ani si ani, cand cei trei, retrasi din activitatea sportiva vor fi nevoiti sa lucreze ca instructori de schi pentru de-alde Andreea Esca sau ca functionari publici pentru un venit de nimic? Pentru bataia de joc a unor oameni care desfiinteaza Ministerul Sportului, transformandu-l in agentie si atarnandu-l de tresa unui alt minister?

N-am dispozitia necesara pentru a inchina osanale acestor trei uriasi performeri. Sunt convins ca nici macar ei nu si-ar dori asta, nefiind in niciun moment obisnuiti cu lumina reflectoarelor, cu atentia excesiva sau cu incercarea de a le crea statui. Nu le spun decat un umil felicitari, le urez sa continue tot asa, sa munceasca in continuare la fel de admirabil ca pana acum si sa nu lase niciun obstacol sa le stea in cale. Si le mai dau un sfat prietenesc. Emigrati, dragii mei! Fugiti undeva departe, undeva unde sa va fie puse la dispozitie conditii de antrenament nu pentru ca s-ar dori sa se traga vreun folos de pe urma voastra, ci pentru ca le meritati. Lasati patriotismele ieftine de o parte si ganditi-va bine la viitorul vostru! Viitor care nu e deloc luminos atata timp cat concurati pentru ”tricolorul” asta murdar…

Nota: Pentru carcotasii retarzi care vor obiecta la catalogarea celor trei ca mari performeri, argumentand ca cei trei n-au facut altceva decat sa castige medalii la niste ”amarate” de competitii pentru juniori, le spun de pe acum sa se abtina de la comentarii idioate si sa-i mai gaseasca niste scuze gen ”mi-a mancat cainele tema”( vezi ”mi-a dat mama pastile de slabit”) lui Aditza Mutu.

12 Comments

Filed under Sport

Top 10 Eurovision Romania


Am avut rabdarea, nervii tari si lipsa de activitate de a asculta piesele calificate la Finala Nationala a Eurovisionului 2010( sau ma rog, cele 11 din 16 care pot fi gasite pe siteul Adevarul). Concluzia e una singura. Salalam, ta, reggaeton, ta! Domnii din juriu, nu stiu daca ati discriminat, daca ati favorizat, daca n-aveti ureche muzicala sau daca sunteti pur si simplu prosti… Ideea e ca una din melodiile lu’ regele manelelor( nici nu stiu, el a castigat sau Guta?) e peste cel putin vreo 5 sau 6 din finalistele de pana acum. Nu zic neaparat ca Salam ar fi trebuit sa fie in finala, zic doar ca ar fi meritat mai mult sa fie in finala decat de exemplu Razvan Krivach, Anda Adam si Connect-R( de-abia astept s-o aud pe siliconata cantand live), Dalma sau Tina.

Dar pentru ca finala de anul asta nici macar nu merita discutata si ca an dupa an ma regasesc amintindu-mi cu nostalgie de anii trecuti, m-am gandit sa fac o adunatura de melodii reusite din preselectiile de altadata. Iar n-am avut neaparat chef si timp sa stabilesc o ierarhie asa ca le-am aruncat la gramada. Enjoy. Sau daca nu, enjoy Razvan Krivach de anul asta.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10. Pentru final am pastrat una care a si castigat( asta ca sa nu ziceti ca sunt total anti-sistem). Dar nu in varianta macelarita si refacuta cu care a fost prezentata in finala mare, ci in varianta 100% in romana, care suna bine si natural:

15 Comments

Filed under Arte