Category Archives: Sport

Sa inceapa balul


De vreo cateva zile tot zic ca scriu postarea asta… Dar cum sunt o lepra fara pereche, am ramas cu 15 minute inainte de startul oficial al Campionatului Mondial de fotbal fara postarea scrisa… Fiind in criza de timp, nu intru foarte tare in filozofii, nu va dezvalui inca nici favoritele mele sau cine cred ca va esua lamentabil in Africa de Sud anul asta. Va zic doar ca ma bucur ca de-alde Banel, Florescu si Maftei nu sunt pe acolo, ca sa pot si eu sa ma bucur de fotbal linistit!

Si va mai zic ca lansez o competitie de pronosticuri cu toti cititorii si bloggerii parteneri BloguluideProst. Inca o data n-am timp sa va dau linkuri astora din blogroll( mai tarziu sau maine o fac si pe-asta), dar va provoc pe toti sa ne intrecem in pariuri si in pronostice. Amical asa, sa nu va asteptati sa va ofer premii sau ceva… Cel mult, daca cel care va invinge va fi un baiat( sau o fata) cu blog, promit sa-l( o) promovez o saptamana din greu aici. Deci va bagati…? Si sa nu va aud cu de-alea cu nu va uitati, nu va pricepeti… Tot romanul se pricepe la fotbal si la politica, clar? Asa ca faceti bine si bagati mare pronosticuri! Vreau la fiecare meci, in fiecare zi, timp de o luna… Puteti la gramada sau treptat, catinel, catinel, cum doriti…

Hai ca incepe fotbalul si eu iar ma lungesc la vorba… Pentru astazi, avem Africa de Sud-Mexic si Uruguay-Franta. Pronosticurile mele sunt victorii Africa de Sud si Uruguay. Da, ati citit bine, nu am innebunit si nu sunt nici baut. Uruguay! Maxim am spus!

Astept concurenta! Iar pentru cei care n-apucati sa vedeti postarea la timp, incepem de maine si socotim fara meciurile de azi… Hai, Anglia! Uups, uite cum mi-a scapat favorita mea… Damn!

10 Comments

Filed under Sport

Cine n-a auzit de Ronnie O’Sullivan…


…sa se ia de urechi, sa-si dea un cap in gura si sa clickaiasca pe x-uletul ala din dreapta sus. Buuun. Pe cei care ati mai ramas( daca a mai ramas careva) vreau sa ii anunt de inca un eveniment sportiv important organizat de Romania si promovat mai penibil decat recitalele lui Guta si Salam din barul Million Dollars.

Este vorba de Campionatul European de Snooker. European, bai oamenilor!!! Adica cei mai buni dintre cei buni de pe un ditamai continent. Bine, acum nu va asteptati sa ii vedeti la lucru pe O’Sullivan, Higgins, Hendry sau ceilalti superprofesionisti pe care ii puteti urmari pe la Eurosport( pe bune, daca nu va spun nimic numele astea, sus, dreapta, x). Cu toate astea, sunt jucatori profesionisti si amatori, tineri si mai in varsta si chiar femei care inspira eleganta, pasiune si iubire pentru sport si profesionalism. Nu v-am convins inca? Sa va mai spun ca intrarea e libera pe toata durata competitiei( adica pana pe 5 iunie)…? Sa va mai spun ca puteti vedea oameni care au jucat la turnee mari si chiar au invins nume ca Higgins, Nigel Bond sau Stephen Hendry…? Ca puteti vedea campioni ai Maltei, Poloniei, Finlandei, Germaniei, Italiei, Spaniei, jucatori din Irlanda, Anglia, Tara Galilor si chiar si un copil minune belgian de doar 15 ani care pana la varsta asta a castigat cam tot ce se putea de la genunchiul broastei si pana la competitii rezervate copiilor de sub 19 ani, ba a mai si invins jucatori ca Jimmy White sau Ken Doherty( nu e gluma).

Nici asa nu v-am convins? Hai sa va dezvalui si locul de desfasurare. Rin Grand Hotel. Pe bune acum, sincer, cate ocazii aveti sa vedeti un hotel de patru stele din interior fara sa se uite nimeni ciudat la voi, sa va plimbati nestingheriti pe holuri, ba chiar sa va lafaiti pe fotoliile si canapelele mai scumpe decat tot mobilierul din apartamentul meu? Unde mai pui ca zilele trecute l-am mai vazut pe holurile hotelului si pe Adrian Copilu’ Minune…?

Hai da-o incolo, ce vreti mai mult de atat? Avem o competitie europeana, avem un spectacol sportiv de inalta calitate, avem jucatori talentati si profesionisti, avem jucatoare de sa te iei la palme( am vazut niste rusoaice…mama, mama, Sharapova e copila), avem si un loc de desfasurare mai mult decat atractiv si avem si sansa de a intalni vipuri dintre cele mai mioritice… Nu mai ramane decat sa va deplasati din fotolii si paturi, sa veniti pe Vitan- Barzesti( ajungeti cu 102-ul din Berceni, Salajan sau Pantelimon) in fiecare zi intre 10 si 10 si sa va bucurati si de alt sport decat de fotbalul de toate zilele. Who’s with me?

1 Comment

Filed under Sport

Nu cred in miracole


Am evitat sa scriu sambata imediat dupa meci pentru ca era prea la cald. Am evitat sa scriu duminica pentru ca eram prea nervos. Am evitat sa scriu luni si marti pentru ca eram prea dezamagit si aproape deznadajduit. Am evitat sa scriu miercuri si joi pentru ca trecusem deja peste. M-am hotarat totusi sa scriu astazi pentru ca am avut o revelatie si pentru ca mi-au deschis ochii pseudoziaristii si impostorii de la ziarele de sport din Romania. De ce impostori? Pentru ca, desi isi castiga painea scriind si vorbind despre sport, nu inteleg nimic din esenta lui. Pentru ca, desi ar trebui sa fie capabili sa inteleaga notiuni precum valoare, performanta si profesionalism, apeleaza la formule gen ”minune” si ”miracol”.

Nu, eu nu cred in miracole. Asta ca sa raspund unei intrebari ce trona cu litere de-o schioapa pe siteul unuia din ziarele de sport atat de profesioniste ale patriei… Nu cred in miracole, dar cred in Oltchim. Cred in valoare, cred in ambitie, cred in forta de a reveni, cred in seriozitate si profesionalism.

Cred ca Radu Voina nu poate sa mai pregateasca un meci atat de prost cum l-a pregatit pe cel din Danemarca si cred ca o sa-si dea seama ca fara marcaj om la om la Bojana Popovici nu ai nicio sansa sa misti in front. Cred in Cristina Neagu si in capacitatea ei de a intra in teren fara teama, de a arunca la poarta din orice pozitie si fara a se gandi la consecinte sau la faptul ca are in fata cel mai bun portar din lume. Cred in Steluta Luca si in Vali Bese, care pot sa le sufoce pe Grit Jurack si pe Bojana Popovici si sa nu le permita nordicelor sa marcheze mai mult de 20 de goluri la Bucuresti. Cred in Paula Ungureanu, care poate sa inchida din nou poarta in nas adversarelor. Cred in revenirea Valentinei Elisei, care poate sa zboare inca o data peste aparari, sa mitralieze portari, in ciuda celor multe luni petrecute in afara salii de sport. Cred in Patricia Vizitiu, care are multe de demonstrat dupa un meci tur in care a tremurat mai rau ca un elev de clasa I in prima zi de scoala. Cred in Ramona Maier si in foamea ei de a demonstra ca nu e cu nimic mai prejos decat Cristina Varzaru. Cred in Ionela Stanca si in Oana Manea, tancurile echipei noastre, care pot duce in carca zece Rikke Skoave si pot sa intre in poarta cu tot cu ele si cu Katrin Lunde Haraldsen. Cred in Narcisa Lecusanu, care trebuie sa demonstreze si va demonstra ca e mai mult decat nora lu’ nea Radu.Vreau sa cred intr-un public care sa le impinga de la spate pe fetele noastre, chiar daca modul in care au obtinut biletele la meci a fost si ramane dubios.

Cred intr-o victorie la 8 goluri! Cred in voi, fetelor! Poate ca sunt nebun, dar cred ca maine seara la ora 11 o sa ne intalnim cu totii la Universitate si o sa sarbatorim… Hai Oltchim!

5 Comments

Filed under Sport

Mandru ca sunt valcean!Pe bune!


V-ati imaginat vreodata cum e sa traiesti pentru cateva ore ca o vita? Eu am avut privilegiul sa gust acest sentiment timp de patru ore in minunata si mirifica Sala a Sporturilor Traian din Ramnicu Valcea, cu ocazia returului semifinalei de Liga Campionilor la handbal dintre Oltchim si Gyor. Am fost asadar timp de peste 200 de minute calcat in picioare, tras, impins, bruscat, lovit, obligat sa ma chircesc intr-un spatiu de doua palme, s-a varsat suc de portocale, cola, apa minerala, apa plata pe mine, mi-au fost rupti adidasii si zdrentuit tricoul. De ce? Pai din doua motive naiv de simple. Primul e setea nepotolita de bani a ”oficialilor” valceni, care s-au incapatanat pentru a nu stiu cata oara sa ingramadeasca peste 3000 de oameni intr-o sala de maxim 2500 de locuri. Iar al doilea este nesimtirea de care au dat dovada multi dintre cei 3000 de oameni, incapatanandu-se sa caute locuri acolo unde in mod evident nu erau si sa iasa din sala in pauza la un suculet si o floricea, desi pentru multi dintre cei aflati acolo un simplu scarpinat la ceafa era virtual imposibil.

Revenind, spuneam ca am trait unele dintre cele mai obositoare, epuizante, crunte ore din viata mea. Regret ceva? Nici vorba! As repeta situatia maine, poimaine, raspoimaine? Cu siguranta, la infinit! De  ce? Pentru ca fericirea pe care mi-a pricinuit-o momentul in care, privind tabela prafuita si transpirata a batranei sali valcene, am realizat ca toate visele pe care acum sase, sapte, opt ani nici nu indrazneam sa le visez, iar acum doi, trei, patru ani pareau atat de departe, este nepretuita!

Mai conteaza ca am platit o suma indecenta pe bilet raportata la conditiile care mi-au fost oferite? Mai conteaza ca pentru obtinerea acelui bilet au trebuit sa stea cu schimbul doi oameni pentru mine ore in sir la cozi? Mai conteaza ca a trebuit sa impartasesc experienta cu personaje venite din Resita, Alba Iulia sau Baia Mare si care n-aveau habar nici macar de ce implica o eliminare de doua minute sau cate jucatoare sunt intr-o echipa de handbal, personaje care picasera la sala doar pentru ca stiau pe cineva, lucrau pentru cineva si s-au gandit sa incerce o experienta noua? Nicidecum!

Nu conteaza decat ca Paula, Mihaela, Ada, Iulia, Oana, Ionela, Cristina, Patricia, Adina, Narcisa, Steluta, Valeria, Rehina, Roxana, plus absentele Ramona, Alice, Clara, Talida, Gabriella si Anastasia, plus stafful tehnic condus de Radu Voina si Aurelian Rosca au facut ceea ce nicio alta echipa romaneasca de handbal feminin nu mai reusise vreodata in istorie si ceea ce nu se mai reusise in vreun sport de echipa de vreo 20 de ani( sper sa nu gresesc).

Au luptat, au transpirat, au gafait, au lovit si au fost lovite, au strans din dinti, s-au accidentat si n-au cracnit, le-au fost invinetiti ochii si bratele, au cazut si s-au ridicat, pentru a se ridica acum deasupra tuturor si a ne oferi noua romanilor sansa unei partide cu trofeul celor mai buni dintre cei buni pe masa.

Nu ma intelegeti gresit. N-am de gand sa bat moneda pe sacrificiile pe care le-au facut fetele pentru patrie si emblema, pentru culorile clubului si alte fumigene de adormit copiii. Handbalistele de la Oltchim au realizat ce au realizat in primul rand pentru ele, pentru un loc in istoria sportului, pentru bani, pentru glorie si pentru realizare profesionala. Numai ca pentru modul plin de profesionalism si de seriozitate prin care au atins aceste lucruri, fetele noastre( ce bombastic suna) merita toate laudele, toate plecaciunile si toata admiratia noastra, a tuturor. Merita titlurile si primele pagini din ziarele de sport de azi( deci de asta era nevoie ca sa nu mai apara Gigi si Mitica pe coperta ProSport?), merita buletinele de stiri, macar sportive, deschise de ele, merita totul! Merita statui, ode, imnuri, cantece de slava, in conditiile in care au ajuns la un asemenea nivel de performanta intr-o tara cu o singura sala de sport de peste 5000 de locuri( si aia aflata in stare de putrefactie) si practic cu un singur club performant, cel de la Ramnicu Valcea.

Ce mai e de spus? Sa vina Viborg!!!

A, si daca se poate, domnu’ Gavrilescu, domnu’ Roibu, nu mai faceti, ba nesimtitilor, contrabanda pe spatele fetelor astora si incercati data viitoare sa nu mai vindeti jdesute de bilete peste capacitatea unei sali… Ca se intampla o data de se starneste un foc in sala si ardem mii de oameni ca sobolanii… Sau ma rog, ca sa va impresionez, ard mii de scaune ca surcelele, scaune pe care ar trebui apoi sa dati niste multi bani sa le schimbati( ca stiu ca soarta unor jigariti nu va induioseaza, in timp ce orice cheltuiala inutila va frange sufletul).

P.S.: Pentru cei care n-au inteles titlul acestei postari, vedeti-o pe-asta in care ma declaram in mod ironic mandru de a fi oltean si valcean, lucru datorat unor anumite personaje sinistre al caror nume este asociat in mod abuziv si nedrept cu numele acestei echipe de eroi si eroine.

7 Comments

Filed under Sport

Sa dam Lucianului ce e al Lucianului


25 de victorii. Dintre care 21 prin knock-out. De 5 ori campion mondial la versiunea IBF. Considerat de cel mai prestigios site de box, boxrec, cel mai valoros luptator la categoria sa de greutate. Cel mai valoros boxer roman profesionist din toate timpurile indiscutabil. Poate cel mai valoros sportiv roman al ultimilor 10 ani.

Si ce daca? A interesat pe cineva toate astea? In afara de mine, Mircea Badea si o mana de alti cretini care ne-am trezit cu noaptea in cap si am bantuit pe net in cautarea disperata a unui stream bun HBO, n-a prea mai interesat pe nimeni in Romanica asta. A, ca veni vorba, gala a fost produsa si transmisa de HBO. Poate ati auzit de ei, sunt un post regional de filme, cu audiente subtiri, de abia ating si ei vreo 10-15 milioane de telespectatori la o transmisiune de genul asta…

In schimb, Sport.ro-ul, Gsp-ul, Digisport-ul, aia care arunca cu milioane si milioane si milioane de euro pe meciuri de turca cu balonul rotund nu s-au complicat ei sa cumpere drepturi de difuzare pentru box. In fond si la urma urmei ce dracu’ sport e si ala boxu’? Niste baieti care se antreneaza ca papagalii cu lunile pentru trei pumni la ficati si 5-6 minute de joc de picioare intr-un ring prapadit? Hai frate, daca vrem sa dam la popor bataie, nu mai bine dam un wrestling, un Cheioan, un Memea, ceva? Nu mai bine le dam maimute dansatoare gen Morosanu, care sa poata faca si un giumbusluc, un tangou, ceva…?

Iar la posturile generaliste la ce sa te astepti…? Ba, daca am plati un abonament pentru televiziunea si radioul public luna de luna si le-am baga in buzunar unor grasi o gramada de bani din banii munciti de noi, am putea avea pretentii… Dar asa ce vreti, ba baieti? E vorba de segmentul orar nepotrivit( mama lor de americani, nu putura sa se puna si ei pe acelasi fus orar cu noi?!), de imposibilitatea de a vinde publicitate, de drepturi de televizare scumpe( desi mai ieftine decat de exemplu cele de difuzare ale Oscarurilor) si alte caterinci de genu’… Pana la urma trebuie sa intelegem si noi, si baiatu’ asta Lucian ca asa merge treaba… Cand o veni el la Bucuresti in sala Giulesti si s-o bate la ora opt seara cand e tot romanu’,cu ceafa de porc in fata televizorului, impotriva lui Morosanu sau Iftimoaie intr-o lupta din aia adevarata, barbateasca, cu picioare, coate si genunchi mai discutam…

26 de victorii. Dintre care 22 prin knock-out. De 6 ori campion mondial la versiunea IBF. Se vorbeste deja de lupte de unificare a centurilor mondiale de la mai multe versiuni. Stiti de cand n-am mai avut un boxer care sa detina in acelasi timp mai mult de o centura? De… niciodata!

Ultimul adversar al lui Lucica, cel mai bine cotat si mai valoros de pana acum, zace pe podea in ring la Montreal, intrebandu-se daca l-a lovit acceleratul de 6 dimineata sau a erupt cumva un vulcan islandez in barbia lui de luptator care nu prea cazuse in cariera cu prea multe ocazii. Cu nici zece secunde inainte dansa prin ring in stil Morosanu vineri la Banica in emisiune, provocandu-l pe Lucian si intrebandu-l parca ”Atata poti, ma amaratule? Bai la tine acasa te transmit astia la radio si tu vrei sa te pui cu mine, plapandule?” N-a putut doar atata Lucian, a putut sa-l expedieze in lumea viselor dupa 7 minute de stretching usor, in care nu s-a putut iti macar un fir de transpiratie pe trupul perfect lucrat al campionului si in care sud-americanul tip smecheras de cartier l-a atins mai rar decat antrenorul lui Lucian cu prosopul intre runde.

Si ce daca? Intereseaza pe cineva? In afara de o mana de insomniaci si bloagheri ”wannabees”? O sa aruncam un titlu in ProSport in pagina a unspea, la ”si altele”, dupa zece pagini de porcaiala Gigi-Mitica, o sa ii dam 30 de secunde in stirile ProTv de dimineata, dupa care praful uitarii o sa se asterne inca o data pe campionul ”roman”. Pana data viitoare, cand in calea lui Lucian va iesi alt bataus care va avea probabil aceeasi soarta, de data aia poate in 3 minute, tot in 7 minute, in 20 de minute sau in 36 de minute… Prilej pentru mine si pentru Mircea Badea sa ne mai luam un mic ragaz si sa mai scriem doua randuri amarate despre cel cu care macar eu si el ne mandrim ca suntem compatrioti…

Si ce daca? Intereseaza pe cineva?

4 Comments

Filed under Sport

Nu ma mai duc la fotbal never ever


De cand muma m-o facut m-a pasionat sportul in general… Si mult timp fotbalu’ in particular… De ceva vreme( mori lent, ciobane!) am lasat-o mai moale cu ”sportu’ rege”. Nu-i vorba ca mai fusesem si pe la un baschet, si pe la un volei, si pe la un handbal( de fapt, mult pe la handbal, prietenii stiu de ce). Dar la rugby niciodata! Pana cand in weekendul trecut, multumita lu’ Chinezu( sa-i dea Dumnezeu sanatate!), am pus mana pe niste invitatii de a lua loc in ceea ce mi se spusese ca va fi sectorul rezervat bloggerilor si twitteristilor si ceea ce s-a dovedit pana la urma a fi galeria nationalei Romaniei.

Si ce mai galerie, bai tata! Cu Vlad Dulea, Pandutzu si CezarV exceptionali in rol de conducatori de osti si cu alti peste o suta de fellow bloggeri si twitteristi care mai de care mai galagiosi, mai agitati si mai de treaba( am ras de m-am spart, nu gluma), ce a iesit a fost demn de o galerie a lui Real Madrid sau Barcelona. Valuri mexicane, aplauze neincetate, urale, scandari si in general o atmosfera de caldura si apropiere deosebita fata de niste baieti ca brazii care nu s-au lasat datori si ne-au rasplatit cu un scor fluviu in fata unei nationale iberice cel putin modeste.

Ce mai e de zis? Multumiri maxime( maxime am spus) Federatiei Romane de Rugby, care pe langa ca ne-a pus la dispozitie intrarea moca, ne-a dotat si cu pelerine si goarne. Inca o data fac o plecaciune in fata Chinezului care mi-a facut si surpriza de a-si aminti de filmuletele facute acum ceva vreme( apropo de asta, Prosti da’multi revin in curand). Si promit solemn ca o sa mai trec pe la rugby si altadata si ca o sa platesc de acum incolo bilet… Merita! A, si apropo de titlu, sa moara familia mea care mai calca pe un teren de fotbal din Romania… De fapt, mai calc… Dar cand oi vedea si eu prin Romania ceva de genul asta…

Ia uite ba era sa uit… Sa fac o mica plecaciune si in fata altor bloagheri mai mari, mai iscusiti si mai mesteri decat mine al caror aer am avut privilegiul sa-l respir. N-o sa mi-i amintesc pe toti, de fapt nici nu stiu cati au fost, dar sa enumeram asa rapid pe sistem cativa…. Fara numar, fara serie pentru Adrian Ciubotaru, George Hari Popescu, Bobby Voicu, Anca Bundaru, Silistraru, Mihai Voicu si  Oana Portase.

Mama ma-sii, cati am uitat, dar asta e viata, mi-a adormit mana pe tastatura. Si in final, o mentiune speciala pentru distinsul domn Dan Istratie, cu urarea ”bine ai venit in blogosfera” si sa ajungem mai mari ca Zoso si ca Arhi( eu ca Zoso, tu ca Arhi, normal).

5 Comments

Filed under Sport

Valcea, Targoviste si Galati


Spre satisfactia multora si dezamagirea putinora, postarea de duminica seara nu mai vine cu o noua editie a emisiunii ”Prosti da’ multi”. Motivele sunt multe si inca neclare chiar si pentru mine, iar de promisiuni sau verdicte apocaliptice ma feresc.

In schimb, activitatea mea minuscula de bloagher continua, iar dorinta mea de a va plictisi de moarte a crescut proportional cu temperatura aerului din ultima vreme. Cu ce va mai plictisesc azi? Cu niste sport… Iar daca inca n-ati inchis pagina sau n-ati trecut la Arhi, Zoso sau Cabral, va spun din start ca in postarea de fata n-o sa fie nicio referire nici la bomba sexy a lu’ Tanase, nici la Gigi, nici la arbitrii din fotbal si in principiu la nimic ce are vreo legatura, cat de mica, cu fotbalul.

Buuun, acum ca au mai ramas trei cititori, sa purcedem la treaba!

Oltchim Ramnicu Valcea, handbal. Castigatoare a Cupei Cupelor in 2007, calificata in primele opt echipe in Champions League in 2008, in semifinale in 2009 si din nou in semifinale anul acesta. Deocamdata. Pentru astia care sunteti mai lenti in rationament, Oltchim a fost in primele patru echipe ale Europei anul trecut si anul acesta este din nou in primele patru! In plus, are sanse reale sa aduca trofeul in Romania… Departe de mine dorinta de a le inchina o oda fetelor de la Valcea sau de a le construi statui conducatorilor Oltchimului… E clar ca toti de acolo isi fac doar datoria, isi onoreaza cartea de munca si sunt remunerati destul de generos pentru ceea ce fac… Cu toate astea, parca n-ar fi un gest deplasat daca mi-as dori ca macar tot atatia romani care stiu ca o echipa de fotbal are 11 oameni ar sti si cati jucatori are o echipa de handbal… Sau daca as vedea si eu macar o(1) coperta de ziar dedicata Cristinei Neagu, Paulei Ungureanu, Ionelei Stanca, Ramonei Maier, Stelutei Luca sau Patriciei Vizitiu.

Mcm Targoviste, baschet. Ajunsa in sferturile de finala ale celei de-a doua competitii a Europei, FIBA Eurocup. Eliminata dramatic de o superforta a lumii din Rusia. Cel mai bun rezultat al baschetului feminin romanesc in ultimul sfert de secol. Spre deosebire de echipa de la Valcea, unde se poate vorbi si de un patriotism local, majoritatea jucatoarelor fiind romance, la Targoviste greul l-au dus nume mari in lumea baschetului, ca Tina Thompson( poate cel mai valoros sportiv care a calcat vreodata in Romania) sau nemtoaica Linda Frohlich, trecuta si ea prin campionatul nord-american de baschet feminin. Mai putin de apreciat rezultatul ”targovistencelor”? Nici vorba! Investitiile facute acolo( fara vreo speranta de macar recuperare a lor) ar trebui sa-l transforme pe Gabriel Boriga intr-un zeu binefacator al sportului romanesc. In schimb, el apare la mentiunile de ”si altii” printr-un coltisor de pagina a unspea din ProSport.

Metal Galati, volei. Calificata in play-off-ul Ligii Campionilor. Pentru necunoscatori, primele 12 echipe de volei ale Europei. Eliminata e adevarat fara drept de apel de Fenerbahce, dar dupa ce invinsese superputeri din Rusia si Polonia, echipe cu bugete net superioare galatencelor. Aici situatia deja a luat-o la vale, echipa destramandu-se piesa cu piesa, stranierele de mare valoare luandu-si talpasita dupa ce nu si-au incasat salariile luni bune, iar antrenorul si principalul ”vinovat” al ascensiunii extraordinare a Metalului din ultimii ani fiind si el foarte aproape sa le urmeze.

Ce mai e de spus? Pai nu mare lucru, pentru ca, asa cum precizam si mai devreme, intentia mea nu a fost in niciun moment aceea de a inchina cantece de slava unor sportive, unor finantatori sau unor autoritati locale… O concluzie mai e de tras, aceea ca localizarea celor trei echipe in provincie nu este deloc intamplatoare… Si o urare simpla… Sa ne traiti, Oltchimule, Mcm-ule, Metalule, Valcea, Galatiule, Targoviste! Si la mai mare!

2 Comments

Filed under Sport

Nimic despre Mutu


Reka Ferencz. Campioana mondiala in proba individuala de 12,5 km de biatlon la Campionatele Mondiale de juniori de la Torsby, Suedia. Paul Pepene. Campion mondial in proba de 30 km urmarire la Campionatele Mondiale de schi fond, juniori. Petrica Hogiu. Vicecampion mondial tot la schi fond, in proba de 20 de km urmarire.

Asta e momentul in care 90 % din cei care au accesat postarea asta au inchis pagina si au dat inapoi la sibutramina noastra de toate zilele, la operatia de ”viata si de moarte” a Andreei Esca sau la disputa seculara pentru sefia PSD. Nu-i asa ca va plictisiti de moarte sa auziti de campioni de-astia anonimi? Cine-i bre Reka Ferencz asta? N-a pozat in Playboy, n-a fost fotografiata cu Bote? Si atunci ce ne intereseaza, domne, de asta? Sau Pepene asta? Pai cu un asemenea nume nu i-as da nici macar articol de subsol in pagina a opta din Libertatea.

Pentru cei trei, patru oameni fara ocupatie sau care inca nu s-au prins despre ce e vorba pe aici si au ramas sa citeasca postarea pana la capat, sa continuam. Reka Ferencz. 20 de ani. Paul Pepene. 22 de ani. Petrica Hogiu. 19 ani(!!!!!). Toti romani, toti aflati iata in elita mondiala la nivelul lor de varsta, toti participanti la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver ce stau sa inceapa. Ce mai impart cei trei? Reprezentarea unei tari cu care n-au nimic in comun, in care nimeni nu-i cunoaste si nimeni nu-i apreciaza. Reka, Paul si Petrica ar putea foarte bine sa se considere austrieci, bulgari sau suedezi. Ca oricum majoritatea timpului pe acolo si-l petrec, in Romania, tara pe care o mai reprezinta Dumnezeu stie de ce nemaivenind decat de Sarbatori sa-si vada familiile.

Reka a inceput biatlonul la zece ani, Paul si Petrica la 11 ani. Impreuna, cei trei insumeaza aproape trei decenii de munca neintrerupta. Si pentru ce? Pentru niste metale pe care le aseaza in vitrina si peste care se va pune praful peste ani si ani, cand cei trei, retrasi din activitatea sportiva vor fi nevoiti sa lucreze ca instructori de schi pentru de-alde Andreea Esca sau ca functionari publici pentru un venit de nimic? Pentru bataia de joc a unor oameni care desfiinteaza Ministerul Sportului, transformandu-l in agentie si atarnandu-l de tresa unui alt minister?

N-am dispozitia necesara pentru a inchina osanale acestor trei uriasi performeri. Sunt convins ca nici macar ei nu si-ar dori asta, nefiind in niciun moment obisnuiti cu lumina reflectoarelor, cu atentia excesiva sau cu incercarea de a le crea statui. Nu le spun decat un umil felicitari, le urez sa continue tot asa, sa munceasca in continuare la fel de admirabil ca pana acum si sa nu lase niciun obstacol sa le stea in cale. Si le mai dau un sfat prietenesc. Emigrati, dragii mei! Fugiti undeva departe, undeva unde sa va fie puse la dispozitie conditii de antrenament nu pentru ca s-ar dori sa se traga vreun folos de pe urma voastra, ci pentru ca le meritati. Lasati patriotismele ieftine de o parte si ganditi-va bine la viitorul vostru! Viitor care nu e deloc luminos atata timp cat concurati pentru ”tricolorul” asta murdar…

Nota: Pentru carcotasii retarzi care vor obiecta la catalogarea celor trei ca mari performeri, argumentand ca cei trei n-au facut altceva decat sa castige medalii la niste ”amarate” de competitii pentru juniori, le spun de pe acum sa se abtina de la comentarii idioate si sa-i mai gaseasca niste scuze gen ”mi-a mancat cainele tema”( vezi ”mi-a dat mama pastile de slabit”) lui Aditza Mutu.

12 Comments

Filed under Sport