Tag Archives: Brian Johnson

Fuse, fuse si se duse


Si veni si 16 mai-ul, cu tot cu Eisidisiu’ si asa cum veni se si duse. Intrebarea dupa un eveniment atat de mediatizat si atat de asteptat( de mine de vreo 10 ani batuti pe muchie) e ”Ce am invatat de aici si ce ramane in urma?”. Pai sa contabilizam. Noi, dupa concertul AC/DC din 16 mai de la Bucuresti, am invatat urmatoarele:

1. Ca pe langa muzica, un show rock impecabil trebuie sa contina si un sunet demential, si o organizare impecabila si un profesionalism desavarsit din partea artistilor. Astfel, fiecare fascicul de lumina, fiecare centimetru de scena, fiecare bass, fiecare watt putere, fiecare secunda de muzica sau de pauza au fost utilizate exact asa cum trebuia atunci cand trebuia pentru a crea un spectacol atat de original, dar in acelasi timp atat de simplu si clasic incat orice intepat care n-avea treaba cu fenomenul rock sa se ridice in picioare si sa aplaude.

2. Ca, desi ai zeci de ani in spate de spectacole, multe, foarte multe milioane de discuri vandute si o faima si o celebritate care ti-ar permite sa mai faci lucrurile si la ”ce-o iesi”, trebuie sa arati in fiecare moment petrecut pe scena un respect fata de meserie, dar si fata de public si practic fata de cei care iti asigura painea. Nicio miscare de relaxare, niciun acord gresit, nimic pe langa muzica, nimic in afara ritmului. Totul la potential si la capacitate maxima timp de 120 de minute fix.

3. Ca daca ai 55 de ani, dintre care multi petrecuti intr-o lume condimentata cu multe ”tentatii” menite sa te sece de energie si sa te trimita aproape de lumea celor drepti, nu inseamna neaparat ca nu poti sa ai o energie si o pofta de viata de care ar fi invidios pana si Haile Gebreselassie( care nu stiti cine e asta, puneti repede mana pe Goagal!).

4. Ca Dumnezeu e nedrept atunci cand ne trimite printre noi un geniu si un om cu un har atat de dezvoltat ca Angus Young, dar il face muritor.

5. Ca un spectacol pe care unii il stiau pe de rost si care aduce momente oarecum previzibile poate avea o savoare delicioasa atunci cand e trait pe viu de la cateva zeci sau sute de metri. Era cineva in Piata Constitutiei care nu stia ca va fi o locomotiva imensa pe scena? Sau ca inainte de Hells Bells va fi tras clopotul urias de catre Brian Johnson? Sau era cineva care nu putea sa prevada ca la finele spectacolului de striptease al lui Angus acesta ne va arata niste chiloti cu AC/DC imprimat pe ei? Probabil ca nu. Si cu toate acestea toate cele trei momente, plus aparitia femeii gonflabile uriase pe locomotiva sau rafalele de tun trase spre final au fost simtite exact asa cum trebuiau, ca momente care au marcat si marcheaza istoria muzicii si a entertainmentului.

6. Ca mai exista o speranta pentru publicul consumator de muzica de la noi din moment ce s-au gasit vreo 60 de mii de oameni( din numaratoarea mea ochiometrica) care sa plateasca minim cate un milion jumate sa-i vada pe old-timeri in actiune. Iar cand iti dai seama ca erau vreo cateva mii bune care venisera de la Cluj, Craiova, Timisoara, Targu Mures si Dumnezeu mai stie de pe unde special pentru seara asta, riscand chiar sa doarma prin gara sau sa nu doarma deloc, iti dai seama ca poate in definitiv si la urma urmei nu suntem chiar un popor de Gutisti si Salamisti.

7. Ca poti sa ai o voce ragusita, gajaita, obosita de la natura si totusi sa duci 20 de piese de la un capat la altul la un nivel foarte inalt din punctul de vedere al interpretarii, tinand in permanenta 60 de mii de oameni in priza.

8. Ca poti sa ramai fara voce, fara auz, fara simtamant in picioare si secat de orice urma de energie si vitalitate si totusi sa sari si sa sari si sa sari timp de 120 de minute fara oprire si fara sa te intereseze nimic altceva decat MUZICA.

9. Ca e mare pacat ca Irisii s-au nascut in Romania, acestia dand inca o data o demonstratie de muzica impecabila, interpretata curat si fara greseala in deschidere, lasandu-ne cu un gust amar atunci cand au parasit scena dupa doar vreo 45 de minute.

10. Ca doar daca esti trupa din America cu albume scoase nu inseamna ca ai habar de ritm si de muzicalitate, prima trupa de deschidere, Down demonstrand asta cu brio intr-un show de vreo 45 de minute in care n-au iesit in evidenta decat printr-o galagie fara noima in care nu se putea gasi un cap, o coada sau un rost.

11. Ca pe oficialitati le doare in cot de confortul a 60 de mii de oameni, acestia nebinevoind sa mai lase macar o ora in plus in circulatie mijloacele de transport in comun, inchizand usile de la metrouri in nasul roacherilor la unspe trecute fix. Pai ce mod mai frumos de a incheia o zi in care ai stat opt ore in picioare decat sa bati Bucurestiul in lung si in lat noaptea pe jos? Pana la urma urmei, nu va convine, mutati-va dracu’ in Unirii toti si ciocu’ mic!

12. Ca sa inchei intr-un mod nostalgic… Am invatat ca e mare pacat ca nu poti sa traiesti un acelasi moment over and over and over si sa mori in clipa in care simti ca nu mai poti sa-l traiesti, ca e prea mult, ca e prea bine, ca e prea frumos. AC/DC, I salute you!

5 Comments

Filed under Arte