Tag Archives: bucatarie

Reteta zilei


Incep prin a-mi cere scuze cititorilor fideli ai acestui blog( de parca ar exista asa ceva…) pentru absenta mea din ultimele zile si pentru probabila greutate cu care o sa mai postez inca vreo saptamana. Nu, n-am renuntat la blog( pentru cei care sperau ca s-a terminat cu poluarea spatiului virtual) si nu, nici n-am murit( desi in ultimele vreo doua zile m-a cam lovit eterna dilema a blondelor, aia cu sa-mi tai venele sau sa mi le las sa creasca). Pur si simplu ma aflu intr-o zona neprietenoasa si izolata de orice element de civilizatie,in care trebuie sa tin cu mana lipit de laptop modemul de la Orange pe care platesc 500 sute da mii luna de luna fie ca-l folosesc, fie ca nu( the future is bright indeed) pentru a prinde o liniuta de semnal si a-mi verifica un amarat de mail dupa vreo doua sute de refreshuri.

Continui prin a preciza ca scriu aceasta postare in timp ce, in mod inexplicabil, ma uit la Sinteza Zilei, unde niste intelectuali de seama ai patriei noastre vorbesc despre smardoiala( Gadeaaaa, te-a tampit religia, ba!).

Dar sa trecem si la subiectul propriu-zis al postarii. Astazi o sa fiu un fel de Dan Chisu. Sau Antonio Passarelli. Sau Jamie Oliver, ca sa fortez nota. Pentru ignorantii care n-au auzit de astia, sunteti niste oameni fericiti, n-ati pierdut nimic. Asadar si prin urmare, reteta zilei:

1. Se ia una bucata Prost, usurat de terminarea sesiunii, plictisit de Bucuresti si dornic sa-si revada dragii parinti, pe care nu-i mai vazuse de mai bine de o luna( aiurea, ramasese in pana de bistari si stia ca daca n-ajunge pe acasa s-a lins pe bot de bani pe timpul vacantei).

2. Se adauga o destinatie la care nu se poate ajunge decat cu doua firme fantoma, una de microbuze si una de autocare. Nu va zic exact destinatia, ca si-asa n-o gasiti nici cu lupa pe harta.

3. Se asezoneaza cu un autocar de tip piesa de muzeu, unul dintre primele inventate in secolul al XIX-lea, care pe langa ca nu poate depasi sapteji la ora nici daca ii atasezi aripi, mai scoate si flacari din zone ascunse si fum din toate incheieturile.

4. Se asorteaza cu un sofer idiot pana in maduva oaselor, pentru care sofatul pe un mijloc de transport in comun inseamna doar asezatul la volan si datul la cheie, orice lucru legat de mecanica reprezentand unul din misterele inca neelucidate de om.

5. Condimente:

-firma de autocare n-are decat doua astfel de ”bucati”, dintre care una e la 150 de km departare, iar soferul e pe undeva pe acasica la caldurica

-soferul autocarului care s-a stricat pentru ca ”deh, nu poti sa controlezi fiarele” nu numai ca e idiot, dar e si incapatanat si incearca sa rezolve el cu manuta lui aia inutila problema si nu cere din capul locului sa se trimita dracu alt mijloc de transport

-cand in sfarsit se ajunge la concluzia ca ”domne, nu stiu ce sa-i fac, nu ma pricep” se apeleaza la o alta firma, alta firma care evident nu poate trimite ceva decat peste niste timp, ca toate vehiculele sunt ”in curse”

Cireasa de pe tort:

-In timp ce papagalul( pardon, soferul) face pe mecanicul, desi e clar ca se pricepe pe cat ma pricep eu la fizica nucleara, toti calatorii trebuie sa paraseasca incinta autocarului, iar motorul trebuie oprit, pentru ca desteptii care n-au gresit cu nimic altceva decat ca s-au nascut in the middle of nowhere sa savureze aerul proaspat de -5 grade de pe autostrada Bucuresti- Pitesti si apoi, odata urcati in autocar, sa mai astepte vreo juma de ora pana cand ”incalzirea” sa-si faca simtit un efect cat de uman.

Se obtine o dupa-amiaza, seara si o jumate de noapte de neuitat si o calatorie de 200 de kilometri de opt ore. Pofta buna!

4 Comments

Filed under Prost mai sunt...