Tag Archives: comunicate de presa

Mesaj catre Oltchim


Dupa ani si ani si ani de asteptare, in sfarsit se califica o echipa romaneasca intr-o finala de Liga Campionilor. Oltchim Ramnicu Valcea la handbal feminin. Ce facem cu ea? Si mai ales ce facem cu publicul care i-a fost alaturi la bine si la rau ani la rand? Ne batem joc, ca de-aia suntem in Romania…

Mai intai fixam locul de desfasurare a finalei. E destul de simplu, ca handbalul in aer liber inca nu s-a inventat ca sa se joace pe Ghencea, iar sali mai de Doamne ajuta avem una. Sala Polivalenta din Bucuresti. Buuuun! Apoi facem tot posibilul sa para ca ne pasa catusi de putin de papagalii valceni si bucuresteni care vor sa vada meciul si care ar fi pregatiti sa-si dea o mana pentru victoria Paulei sau a Stelutei. Si dam un prim ”comunicat de presa”. Comunicat datat 26 aprilie, care poate fi gasit aici si din care redau cele mai importante paragrafe:

”Biletele de intrare pot fi procurate in felul urmator:
– posesorii de abonamente – de la Sala sp. Traian din Rm. Valcea, in zilele de 3 si 4 mai , intre orele 09,00 si 20,00.
– publicul spectator din Rm.Valcea – de la Sala sp. Traian din Rm. Valcea, in zilele de 5 si 6 Mai, intre orele 09,00 – 20,00
– publicul spectator din Bucuresti – de la casele de bilete ale Salii Polivalente din Bucuresti in zilele de 7 si 8 Mai intre orele 09,00 – 19,00.
Solicitarile de bilete prin alte metode nu pot fi onorate (on-line, email, fax, telefon)”

”Numarul biletelor de intrare ce vor fi puse la dispozitia publicului specator va fi de cca 4500 (conf. capacitatii salii si a Legii 4 / 2008).”

Pe scurt, avem 4500 de bilete care ar trebui sa fie impartite intre abonati( vreo 7-800 din ce stiu eu), valcenii neabonati si bucuresteni. Mai mult, suntem ”asigurati” ca nu vor fi date bilete celor care le cer prin telefon, on-line, prin telegrame sau porumbei calatori. Toate bune si frumoase, nu-i asa?

Cateva zile mai tarziu, cativa baieti de la ”Gazeta sporturilor” trag un semnal de alarma in articolul ”Rosu pentru politicieni”, articol in care se acuza ca oameni politici importanti ar fi cerut 400 de bilete la returul finalei. Modesti si astia de la Gsp. In replica imediata, furibunda si profund ofensata de acuzatiile aduse, clubul Oltchim elibereaza un nou comunicat, datat 30 aprilie, care poate fi gasit aici si din care redau o singura si scurta formulare: ”Clubul Sportiv Oltchim nu va onora nicio rezervare din cele sosite online”. Asadar, ramane cum am stabilit, 4500 de bilete, bla, bla, bla…

Pe 2 mai, cu o zi inainte de prima zi de distribuire a biletelor catre abonati, apare un nou comunicat pe site-ul Oltchimului. Il avem aici si ideea de baza e ca pe 3 nu se pun bilete in vanzare decat la ora 16. Nimic in neregula pana aici. Ba mai mult, se arata inca o data zelul si seriozitatea cu care se trateaza aceasta problema spinoasa folosindu-se formula hotarata si decisa ”pentru fiecare abonament se va elibera un singur bilet”. Asadar, conform unui calcul aritmetic simplu chiar si pentru Gavrilescu, avem 4500 de bilete din care, dupa prioritatea abonatilor, ar mai ramane minim 3500.

Si vine 4 mai. Teoretic a doua zi in care trebuiau puse in vanzare bilete pentru abonati. Ati ghicit, avem un nou comunicat. Prin care, surprize, surprize suntem anuntati ca clubul Oltchim ”este in imposibilitatea practică de a mai vinde bilete pentru acest joc la casele de bilete de la Sala Sporturilor TRAIAN din Rm.Vâlcea, precum şi de la Sala Polivalentă din Bucureşti.” Avem si explicatia, absolut logica si de inteles. ”Cerinţa de bilete pentru returul finalei Ligii Campionilor ce va avea loc în Sala Polivalentă din Bucureşti în data de 15 mai 2010 a depăşit cu mult estimările făcute, fiind de aproape 3 ori mai mare decât capacitatea sălii.”

Hmm, interesant… Ia sa purcedem din nou la un mic calcul… Asadar avem o cerinta de bilete de 3 ori mai mare decat capacitatea salii. Capacitatea e de vreo 5000. Ne da cifra de 15000 de cereri. Dar conform programului anuntat pe 26 aprilie, pana la 4 mai nu trebuiau sa se dea bilete decat la abonati. Care nu sunt 1000 nici daca mai fac cateva copii la xerox dupa abonamente. Si atunci? Avem un deficit de 14 mii de cereri de bilete. Cereri care nu puteau veni online, pe fax sau prin telefon ca doar eram anuntati si pe 26 aprilie, si pe 30 aprilie ca nu se onoreaza astfel de cereri… Si avem cel putin 3500 de bilete care s-au evaporat pur si simplu.

Acum sa jucam un mic joc. Jocul se cheama” Ce ziceti daca…?”. Asadar, ce ziceti daca in ziua meciului pe langa Sala Polivalenta apar niste figuri tuciurii binecunoscute de pe strazile Valcii cu bratul de bilete la preturi modeste de 5-6-7 milioane bucata? Ar fi dragut, nu-i asa? Sau ce ziceti daca in sala or sa apara la finala sute de personaje cunoscute de pe Dorobanti? Ei, or fi avut prieteni abonati la Valcea si de-acolo au facut rost. Sau ce ziceti daca, pe langa de-alde Hagi, care a fost prezent la semifinala la Valcea si nu si-a ridicat curul de pe scaun doua secunde intr-o ora sa aplaude echipa, mai apar alte cateva zeci sau sute de personaje din fotbal? Sau ce ziceti daca toti primarii si parlamentarii de pe raza judetelor Ilfov, Arges si Valcea or sa aiba locuri bine mersi in Sala Polivalenta?

Si in incheiere, vreau sa adresez si mesajul catre Oltchim despre care vorbeam in titlu. De fapt, sunt doua mesaje, distincte si fara legatura. Unul e pentru fete. Fiti tari, nu e vina voastra nimic din ce se intampla, jucati, daruiti-va exemplar, indiferent de ce atmosfera o sa aveti parte in Polivalenta! Si al doilea pentru Gavrilescu si Roibu, adica cei care inseamna ”conducerea Oltchimului”. Muriti, bai nenorocitilor! Muriti in chinuri! Muriti imbuibandu-va din banii negri pe care ii scoateti si i-ati scos din carca fetelor astora! Atat si nimic mai mult… Iar daca pe cineva deranjeaza tonul ”urarilor” mele catre cei doi grasi nenorociti, sa stie ca as fi incercat sa ma comport civilizat daca mi s-ar fi aratat mie si altor mii de oameni pasionati de handbal un minim de respect…

2 Comments

Filed under Multi prosti...