Tag Archives: emisiune

Prosti da’ multi episodul 1


Asteptarea a luat sfarsit… Dupa zeci, sute, mii de ore de lucru( bine, exagerez, dar oricum multe ore), prima editie a emisiunii independente de cultura generala ”Prosti da’multi” este gata!!! A fost greu, au fost dificultati( tehnice, tehnico-tactice, divergente si conflicte ”creative”), sunt inca destule mici scapari( pe care promitem sa le remediem de data viitoare), dar ”echipa de realizare”( doi baieti amarati si fara ocupatie) este multumita si mandra de rezultat. Pregatiti-va sa fiti dati pe spate si sa radeti cu lacrimi…

Doamnelor si domnilor, Prosti da’ multi:

Update

Apel umanitar:

Echipa ”Prosti da’ multi” cauta colaboratori. Din cauza muncii extenuante si a efortului sustinut care a trebuit acordat primei editii a emisiunii, precum si din cauza complexitatii proiectului ”Prosti da’ multi”, proiect ce-si doreste realizarea a cate unei editii pe saptamana, cautam noi aditii la echipa noastra.

Astfel, am avea o nevoie teribila de doua fete indraznete, tupeiste si cu un fizic placut( stiu cum suna, dar totul va fi strict profesional- daca reusim sa ne abtinem, bineinteles) sa indeplineasca rolul de reporter. Timpul de lucru nu va depasi 4-6 ore intr-o singura zi pe saptamana. Nu va oferim niciun fel de recompensa materiala pentru ca momentan n-avem nici dupa ce bea apa. Singura satisfactie va fi aceea de a va alatura unui proiect entuziast, indraznet si credem noi de viitor. Cererile se primesc la comentarii, iar preselectia se va petrece la mine acasa( just kidding).

De asemenea, suntem dispusi sa ne extindem echipa si cu alti membri, cu conditia ca acestia sa fie deschisi la minte, originali, creativi, cu personalitate sau sa dispuna de o aparatura tehnica mai performanta decat ce avem noi( adica practic de la un telefon mobil mai de fite in sus).

In incheiere, vreau sa mai fac un apel si catre prietenii mai vechi sau mai noi ai acestui blog, Adrian Popa, Upanishada, Iulia, Gigelitatea, Fireflight, Annya, Ardeiul zilei, Hobbitul si toti ceilalti pe care nu mai am timp acum sa-i mai pomenesc, dar pe care promit ca o sa-i mentionez cu alta ocazie, sa faca si ei tot posibilul ca aceasta manifestare, aceasta initiativa sa ajunga la ochii si la urechile cator mai multi( daca si ei vor considera, bineinteles, ca este demna de mentionat si de promovat). De asemenea, orice alt blogger, bloggeras si bloggerut care va promova in orice fel aceasta emisiune va primi recompensa nemarginita de a i se multumi pe aceasta fituica de blog si de a i se pune o lumanare la biserica intru vesnica multumire.

Va multumesc anticipat tuturor si nu uitati sa tineti aproape pentru ca se pregateste deja a doua editie ”Prosti da’multi”. Si in plus, in zilele urmatoare vom ”da publicitatii” si un material bonus cu secvente care nu au prins final cut-ul, dar care sunt cel putin la fel de bune ca cele care au intrat.

7 Comments

Filed under Prosti da' multi

O zi de filmare


Ce fac doi baieti fara ocupatie, cu mult timp liber( cica studenti, dar sa nu ne intrebati colegii cand ne-au vazut ultima oara pe la facultate) si care au o parere buna despre ei? Fac pe creativii si proiecteaza un proiect cica media ambitios. Si dupa ce proiecteaza ei la greu si schiteaza si se razgandesc si taie si adauga si amana si tot amana isi fac in sfarsit curaj sa porneasca la drum.

Mijloace tehnice cel putin saracacioase, echipa de realizare cel putin restransa( doi baeti, cum spuneam mai sus), dar cui ii pasa? Acolo unde e pofta de munca, ambitie si dorinta de a face ceva original si inteligent, orice e posibil, right? Wrong! Sau cel putin partial wrong!

Pentru ca vine prima zi de filmari( si singura, cum ne planuisem noi si aveam sa aflam mai tarziu ca visam cai verzi pe pereti). Bineinteles ca prima zi de filmari coincide si cu ziua ”sedintei creative” ca daca am fi facut si noi ceva mai din timp si n-am fi fost presati cu timpul ca hotii de cai n-am mai fi fost noi si am fi dat impresia de oameni seriosi si responsabili. Buuuun. Incepe ”sedinta creativa”. Ora 9 dimineata. Energizant, Coca-Cola, YouTube, toate conditiile pentru o tornada de creativitate si originalitate. Si in mod socant si placut surprinzator treaba chiar merge. Trei ore si ceva mai tarziu detaliile creative sunt toate puse la punct, optimismul e mare, increderea in noi e pana la cer si toate conditiile unei zile fructuoase de munca sunt realizate. De unde era sa stim noi ca de aici inainte totul o sa mearga din prost in mai prost?

Iesim pe teren. 12.30. Prima oprire, Unirii, KFC. Cum sa creezi cu matul gol? 8 aripioare si 30 de minute mai tarziu se pleaca in sfarsit spre prima locatie de filmare. Parcul Carol. Frig si inceput de ploaie, conditii ideale pentru a gasi oameni comunicativi in aer liber, nu? Ne aruncam in primul tramvai, purtam traditionala controversa cu sunt doua sau trei statii pana la Carol si  bineinteles ca nu suntem fraieri sa luam bilete ca doar suntem baeti destepti si ne descurcam. Oprim in prima statie. Arunc cu ultratalentul meu de cobe celebra poanta idioata cu ”Ba, controlul!”, dupa care imi cad ochii pe aparatul ala care n-am inteles eu niciodata cum functioneaza si pe care trebuie sa lipesti cartela magnetica daca n-ai avut alta treaba decat sa achizitionezi asa ceva. Acolo pentru cateva secunde apare un mesaj parca prevestitor: ”Control”. Il intreb pe asta ca zic ca el e mai vechi intr-ale tramvaielor micului Paris. Ba, de ce scrie acolo ”Control”? Stai , ba, linistit, imi zice el dojenitor, mai apare din cand in cand sa ne sperie. Bine, ma, zic eu si ma asez mai linistit in scaun in timp ce tramvaiul isi inchide usile si porneste mai departe. N-apuc sa clipesc de doua ori ca din colturi nevazute si sinistre ale tramvaiului sar ca la un semn patru vulturi hamesiti de sange. Biletele la control! Dupa modul fulger in care au aparut, pot sa jur si acum ca astia erau de fapt ninja deghizati. Ne balbaim noi ceva, o bagam pe aia cu suntem din provincie, cu mergeam doua statii si noi si ne grabeam. Una dintre controloare chiar are o reactie misto si ne spune foarte natural ”Pai bine, ba baieti, ati avut atata timp sa va dati jos la statia trecuta, au fost usile deschise…” In fine, ni se cer buletinele, suntem dati jos, cadem la invoiala sa platim amandoi o amenda ”modesta” de 500 de mii impreuna( s-a dus dracu’ biletul pentru Ac-Dc), dupa care suntem lasati sa ne continuam ”drumul creatiei”.

Ajungem in Parcul Carol deja cu moralul zdruncinat. Intre timp, burniteaza din ce in ce mai enervant. Intram in parc, moment in care puteam sa jur ca am nimerit intr-un cimitir. Nici tipenie de om, in afara unui grup compact de vreo sase cefari in uniforma, responsabili cu ”siguranta publica”. Ce facem, tata? Nu renuntam acum. Luam cateva cadre generale cu mediul inconjurator si cateva statui si incepem sa dam ture prin parc. Pustietate si iar pustietate. Mai apare cate un izolat, momente in care mai avem o revelatie. Si eu, si colegu’ ducem lipsa de tupeul( ca sa nu zic de nesimtirea) de a ne baga in seama. Nu vi se pare absolut logic si normal ca initiatorii unui proiect in care ideea de baza este sa abordezi oameni necunoscuti pe strada si sa-i intrebi diverse lucruri sunt teribil de timizi si lipsiti de curaj, ba si destul de complexati? Dupa vreo 45 de minute bune, reusim sa abordam in sfarsit primul om si,surpriza,e chiar dispus sa coopereze. Omul ne rupe in doua, ne da peste nas de la un capat la altul si ne ruineaza toate intrebarile( o sa vedeti exact despre ce e vorba). Starea noastra devine deja de depresie crunta. Chiar asa ratati suntem? Chiar asa lipsiti de subtilitate am fost? Mai trece ceva timp, mai intalnim cativa oameni rataciti ba prea grabiti, ba fara chef de vorba. Intr-un final mai prindem doi batranei cu aer de oameni culti si la care te-ai fi putut astepta sa ne dea peste nas si ei. Soarta mai tine si cu noi si nenii chiar ne sunt de ajutor. Putin, foarte putin oricum. Ne reculegem si plecam spre locatia a doua.

Ora 3 p.m. Mai mult sau mai putin. Stefan cel Mare. Stadionul Dinamo si imprejurimi. Ploaie mocaneasca si frig de-ti intra in oase. Cine dracu’ sa ne bage in seama pe o asemenea vreme? Mergem din nou, tragem cateva cadre generale si asteptam in ploaie ca curcile sa pice careva in plasa. La bilete pustiu, desi Dinamo are meci in week-end( presupun ca din cauza ploii, nu ca n-ar fi suporterii dinamovisti alaturi de favoriti, Doamne fereste). Ne izbim de refuzuri cat cuprinde si ne bagam picioarele. In locatie si suntem foarte aproape chiar in tot proiectul.

Plecam plouati si la propriu, si la figurat mai departe. Taiem o locatie programata ca e clar ca nu e momentul si ca nici nu mai e timp. Unde mergem mai departe? Pai cum unde? In alt parc, logic, ca atat ne duce capul. Herastrau. Nu ne mai uitam la ceas, oricum suntem intr-o criza de timp de proportii. Intram in cel mai mare parc din Bucuresti si, si, si… si nimic. Mai nimic chiar ca in Carol. Kilometri intregi de nimic, in afara de zapada, zapada si iar zapada. Timpul trece, ploua bacovian, durerile de picioare, de cap, de tot se intetesc. Intr-un final dam peste inca un batranel cooperant si simpatic. Simpatic pana la un anumit punct, punct in care incepe sa ne povesteasca intreaga lui viata. Si credeti-ma, o viata lunga…. Si uite asa, nenea se pune pe vorba, pe mine aproape ca ma ia somnul, colegu’ intrerupe de cateva ori filmarea ca pareau sa nu ne ajunga cele trei casete de 60 de minute ca sa inregistram tot ce avea de aberat domnu’. Pana la urma scoatem cateva lucruri si de la el si pornim mai departe, eu cu picioarele anchilozate si colegu’ cu mana de pe camera la fel.

Incotro? Deja multa lumina nu mai era, de ploaie slava Domnului nu duceam lipsa, deplasarea ne era din ce in ce mai greoaie, iar ziua respectiva de munca era clar ca nu ne va mai fi suficienta. Hotaram sa schimbam publicul si spatiul. Si asa ajungem in Piata Salajan. Planul? Sa ne relaxam putin la o berica, ceva si sa ne bagam in seama cu oamenii ”simpli” de prin imprejur. Gasim cea mai ”neaosa” carciuma din galaxie cu cele mai colorate personaje si cea mai ieftina bere( vedeti poza de la inceputul postarii) si ne asezam rupti de oboseala, dezamagiti si chiori in buzunare. Bem cate o Timisoreana de caciula si ne deplangem soarta de ratati. Cadrul general este unul de poveste, dugheana fiind populata de cei mai ”interesanti” bautori( ca sa nu zic alcoolici) pe care i-am vazut vreodata. De la singuraticii cu ziarul in fata, pana la veselii in grupuri mai mari si pana la apasatii tristi de greutatile vietii. La usa crasmei in schimb se intampla cel mai interesant lucru. Clientii ies pentru a fuma, inauntrul ”localului” fumatul fiind in mod incredibil interzis! Civilizatia a atins in mod evident cote alarmante!

Se intuneca de-a dreptul, cu nenii dinauntru n-am baut indeajuns incat sa avem tupeul sa ne bagam in seama asa ca suntem gata sa punem punct… Iesim sa luam cate o merdenea ca niste melteni si tarani ce ne respectam cand ni se intampla de departe cel mai tare moment al zilei. Asteptand impachetarea merdenelei, colegu’ este abordat de o doamna destul de respectabila aparent care insista sa-i dea drept cadou o pereche de pantaloni. Whaaaaaaaaat?!! Pai cu ce ocazie?  Pai pur si simplu… Colegu’ ia pantalonii circumspect, iar doamna se indeparteaza. Gandind la rece si analizand figura colegului la acea vreme, faptul ca cineva s-a gandit sa-i ofere pomana deja nu mi se mai pare atat de neverosimil.  Momentul va deveni ulterior din foarte haios in destul de creepy,la o examinare mai atenta putand-se observa o pata de sange destul de evidenta pe unul dintre ”cracii” pantalonilor. Voodoo, ceva? La ce zi am avut cine mai poate sa stie?

Finalul zilei ”de filmare” este unul apoteotic, pe sistemul ”Supararea cand imi vine rup camasa de pe mine” cei doi ”creativi” hotarandu-se sa arunce si ce mai aveau pe fundul portofelelor la pariuri pe victoria Urziceniului cu Liverpool( nu mai zic exact suma pariata, ca mi-e rusine deja), pe bere, vin si pizza. Sa va mai zic ca am vrut sa vedem meciul livestream pe internet si ca acesta a cazut cand ne era lumea mai draga, trebuind sa ne taram rupti din toate punctele de vedere pana la un pub din apropiere? Sau ca primul pub era arhiplin si ca a trebuit sa mai cautam ceva?

Nu va mai zic ca nu caut nici mila, nici compasiune. Va zic in schimb ca intre timp a mai avut loc si o a doua zi de filmare( muuuult mai ”fara evenimente”) si ca proiectul( Doamne ajuta!) ar putea sa aiba chiar o finalitate cat de cat reusita. Sau cel putin primul episod al proiectului pentru ca planificat ar fi sa mai urmeze cateva ”bucati”. Si desi stiu ca aceasta postare nu va va face sa va doriti foarte mult sa vizionati rezultatul, am incropit la cald( mai mult, colegu’, recunosc) un teaser scurt ca sa vedeti putin despre ce e vorba in proiect si in speranta ca o sa stati pe aproape sa vizionati si finalitatea.

Nu va dezvalui foarte multe detalii( deja am dezvaluit destule in postare), va zic doar ca e ceva destul de original, amuzant, interesant, in ton cu atitudinea si aerul blogului si perfect reprezentativ pentru lumea si tara in care traim. Cat despre produsul final, nu va dezvalui exact momentul la care o sa-l fac public( care ar mai fi farmecul?). Va spun doar ca va fi in curand. Foarte, foarte curand. Foarte, foarte, foarte curand. Asa ca tineti aproape!

Leave a comment

Filed under Prosti da' multi