Tag Archives: energie

Earth Circus


Ma lovi pe mine ecologismul si grija fata de natura… Si asa lovit cum fusei, ma dusei sambata seara sa sarbatoresc cu ocazia Orei Pamantului in Parcul Izvor unde mi se promisese mie mare concert mare cu Sistem, Margineanu si o britanica foarte draguta( cred ca e prima) si cu voce, pe numele ei Lu Cozma.

Si ajung eu la fata locului. Prima provocare, hai sa gasim scena. Pentru cei care cunosc parcul respectiv, care este minuscul, un fel de juma de gradina de-a lu’ Gigi in Pipera, e usor de gasit si un bat de chibrit. Numai ca in cazul de fata, scena, care masura un doi pe doi tras de par a fost destul de greu de gasit. Dupa ce gasii scena si ma minunai de cat de mica fuse, imi zisei ca in fond si la urma urmei marimea nu conteaza( nu-i asa, fetelor?) si ca de fapt evenimentu’ in sine e cel care conteaza.

Si vine si ora evenimentului. Zoli cel multpreaingamfat face pe maestrul de ceremonii, o cheama si pe Miss Camera Deputatilor Anastase si fix la ora 20. 32( ca doar deh, suntem in Romania) se sting luminile. Sau nu? Pai nu prea… Ca ba nu se stinge nimic, ba pana la urma cand se stinge ceva se sting luminile dimprejurul Casii Poporului, in timp ce inauntru vreun deputat care pesemne ramasese peste program sa formuleze o lege, doua la un pahar de Cotnari( apa plata Cotnari, la ce va gandiserati?) ramane cu vreo treijde lumini aprinse. Eh, pana la urma, gestul conteaza. Chiar daca in cazul de fata gestul arata cel putin penibil in conditiile in care din dreapta, din stanga si practic si de sus de peste tot se itesc eternele reclame stralucitoare cu Megdonaldz, Cheiefsi si Inteza Sanpaolo Benc. Mureati, ba, intreprinzatorilor, afaceristilor daca stingeati o ora lumina?

In fine… Ne calmam… Si hai sa privim ”soul”… Sou care incepe cu Sistem… Fara consum de energie whatsoever, baietii transpira din greu si reusesc sa rupa cateva aplauze de la publicul ” infierbantat”… De la ce? Pai de la ecologicele fumate inainte, ca jumate din cei o suta si ceva de oameni de pe acolo erau pe sistem” chill, bro”…  Sistemii se retrag de pe scena dupa vreun sfert de ora( cam scurt, baieti), dupa care urca Margineanu… Hai, tati, in tine imi pun speranta sa ma faci sa nu blestem momentul in care m-am hotarat sa nu stau cu lumina stinsa acasa sub patura! Si incepe nenea sa cante fara microfon, fara nimic de de-abia distingeam versurile din randul intai… Si pana sa apuc sa clipesc de doua ori, Margineanu coboara de pe miniscena. Pai ce ai facut, ma? Asta-i tot?!

Ultima speranta… Lu Cozma… Moment in care… Se aprind luminile in parc! Vanghelieeeeeee, pe tine nu te-a anuntat ma nimeni de ce se intampla pe aici? Aoleu, cata organizare! Si iar in ragazul in care imi arunc privirea la luminile din parc si-l injur printre dinti pe Goagal mai pierd o parte din spectacol… A plecat si asta… Ora 9 aproape fix… Asta a fost sou’, bre? O juma de ora?! Halal!

Ah, stai, ca nu s-a terminat… Intra in scena trupa de acrobati cu focul Raja… Pe sistemul ”nu calcati iarba, dati-i foc”( asta nu e a mea, a dat-o unu’ din baietii ”fumati” de pe acolo), niste baieti si fete parca mahmuri si de-abia iesiti de pe bancile scolii se apuca sa faca un spectacol de rasu’-plansu’ cu dat foc la propriul par si cu alte peripetii de genul…

Se termina dracu’ spectacolu’ odata, se aprind si luminile( nu ca s-ar fi observat vreun pic) si plec acasa cu aceeasi dilema pe care mi-o pun de ceva vreme…Cat e bai tata un bilet dus pana in Congo?

Si ca sa vedeti in cifre ce mare ”impact” a avut Ora lu’ peste prajit in Romania, aruncati un ochi aici. Halal!

2 Comments

Filed under Multi prosti...

Tara lu’ Oreste


Isi mai aduce careva aminte de baiatul ala schilod, cu ochelari, cu fata de prost( pardon, de inocent) care facea emisiuni demult, demult cu Mirciulica Badea? Nu? Pai ar trebui bai… Ca am aflat eu pa surse ca adevaratul artizan al castigarii alegerilor de catre Baselu in fata saracului Geoana a fost chiar asta… Cum care asta? Asistentul lui Badea de odinioara, pe vremea in care erau asistenti de-astia, nu Bianca lu’ Bote, Marina Dina sau paparuda aia de la neatza cu Razvan si Mihaelu Radulescu ca nici nu mai stiu cum o cheama… Da, domne, Oreste este adevaratul castigator al alegerilor prezidentiale din 2009. Hai, domne, ce dracu, nu ma credeti? Pai am surse serioase, bre! Uite, de exemplu, chiar si Washington Post, ditamai Washington Postul are articol despre asta aici.

Bine, in articol nu e dat numele lu’ Orestica, dar va dati seama ca la ce puteri are baiatul asta in ultimul timp le-a fost frica pana si uasintanpostilor sa dezvaluie adevarata identitate a omului din spatele victoriei. Nici acum nu ma credeti? Pai hai s-o luam pas cu pas… Deci Mircea Geoana, altfel baiat respectabil si cu obrazul fin, diplomat de elita, fost ministru de Externe, presedinte al Romaniei pentru vreun sfert de ora si al PSD-ului pentru inca vreo 2 zile( asta v-o zic tot pe surse), dimpreuna cu distinsa si respectabila nevasta-sa, afirma ca a fost victima unui atac cu energie negativa din partea contracandidatului la momentul acela, presedinte si atunci, presedinte si acum si presedinte inca vreo 10 ani( tot pe surse).

Buun! Deci pana aici e clar, da? Mai mult de atat, si mai distinsul domn, supranumit cu respect si demnitate ”Guzganul rozaliu”, pe numele sau pamantesc modest Viorel Hrebenciuc a afirmat si el acum ceva timp ca victoria lu’ domn presedinte se datoreaza conspiratiei cu ”flacara violeta” din joia dinaintea alegerilor.

Asadar, avem doi distinsi domni, respectabili, onorabili, educati, care contureaza o teorie. Plus o aproape Prima Doamna care confirma teoria. Avem motive sa ne indoim de veridicitatea acestei teorii? In niciun caz, mai ales ca am verificat din trei surse, asa cum scrie la orice carte serioasa de jurnalism.

Dupa ce am stabilit fara echivoc verosimilitatea teoriei conspiratiei mistice, apare intrebarea ”Cine?”( vorba lu’ Pepe). Cine e domne in spatele conspiratiei? O luam prin eliminare… Basescu nu putea sa vina cu ideea, era ocupat cu educarea copiilor altora si cu ”Rusine, Dinu Patriciu!”… Sa fi fost Sever Voinescu? N-are cum! Pai voi stiti cat sta omul sa-si aranjeze barboaca la milimetru? O fi fost EBA? Nu, nu, ca pe feisbuc si pe tuitar sunt ghicitori si bancuri, nu interpretari mistice… Si atunci, cine mai ramane?

Pai va spun eu. Oreste, domne! Voi ati vazut ce emisiune prezinta, ce invitati are, ce blog are? Asta e un fel de Vrajitorul din Orz… Bine, bine, o sa va intrebati, dar daca are asemenea puteri, de ce n-a candidat el sa iese el presedinte si sa-l puna pe Mircea Badea prim-ministru? De-aia, bai fraierilor, sa va mirati voi, ca baiatu’ sta in spate si trage sforile avand obiective mai mari decat atat… Deocamdata a inceput timid si a pus controlu’ pe Romania… Urmeaza Ucraina ca tot sunt alegeri… Dupa care, stat dupa stat, or sa ajunga toti la picioarele lui ”Voodoo Oreste”… Codul lui Oreste va deveni noua Biblie a umanitatii, B1 Tv va fi mai mare decat NBC-ul, iar Mircea Badea va deveni protagonist de reality-show, viata sa urmand a fi emisa in intreaga lume si in lumile paralele apropiate sub genericul ”Viata cu Bruzli”

Deocamdata hai sa ne bucuram ca viitorul Lex Luthor pleaca din spatiul carpato-danubiano-pontic si sa ne inchinam la picioarele stapanului suprem si a flacarii sale violete! Ave Orestus!

9 Comments

Filed under Multi prosti...