Tag Archives: parc

Despre spirite de turma


Etimologic vorbind( hai ca v-am luat tare din prima), cuvantul ”turma” semnifica forma de organizare politico-administrativ-teritoriala a animalelor pe care le devoram cu mare pofta de ”Sfintele Sarbatori de Pasti” sub forma de drob, stufat, fripturi si alte bucate de gen. Metaforic si stilistic insa, termenul de ”turma” a capatat alte conotatii, fiind adesea utilizat pentru mistourile ieftine de zi cu zi, dupa modelul ”Ce, ba, esti scapat din turma?”.

Ca sa scurtez povestea, nu de alta, dar n-am chef acum sa ma apuc de tratate lingvistice, turma, departe de a mai fi elementul de identificare al unor animale mai mult sau mai putin salbatice, poate fi identificata tot mai mult ca forma de organizare umana. Bunaoara, orice om normal la cap, cu un spirit de socializare cat de cat intact si care se respecta catusi de putin, oriunde s-ar duce, orice ar face, se simte obligat sa faca sub forma de ”gasca”, ”grup” sau mai simplu de ”turma”.

Bun, bun, daca vorbim de activitati de gen ”iesit sa joc fotbal” sau ”iesit noaptea prin oras la plimbare” pot intelege intr-o oarecare masura nevoia disperata de a fi insotit, de a nu iesi de nebun prin parc sa dai ture in jurul unei mingi rotunde de unul singur sau de a nu fi care-cumva abuzat sau atacat de ”interlopii” si ”raufacatorii” care misuna la fiecare pas in jurul tau.

Pe de alta parte insa, atunci cand te trezesti vorbind tu cu tine despre ce pofta ai ”sa faci un mall”, ”sa iesi printr-un parc” sau ”sa vezi un 3D la cinema”, da’ n-ai cu cine, ca toata lumea e ocupata, cred ca e momentul in care trebuie sa te opresti putin, sa respiri si sa recunosti ca turma a devenit un fel de obsesie… Fratilor, nu stiu cum sa va explic, dar la cinema oricum nu se prea vorbeste( in mod ideal, in Bucuresti fiind un caz mai special, in care filmele se comenteaza laiv si la fata locului) asa ca daca va duceti de unii singuri sau cu intreg gascoiul( nu sariti, ba, ca arsii, e un augmentativ amarat) e cam acelasi lucru. In parc se poate vorbi, e adevarat, si te-ai putea simti singur la o adica, dar si acolo poti sa faci in asa fel incat sa te simti foarte in regula si iesit din turma. O alergare usoara intr-un trening, o carte buna pe o bancuta sau o simpla plimbare in care sa te relaxezi si sa respiri aerul curat( sau ceva de genul)… Sunt lucruri care pot fi facute foarte simplu si daca esti singur!!!

Problema voastra de fapt e alta… Motivul pentru care simtiti nevoia disperata de a sta mereu in sanul turmei si motivul pentru care va simtiti stingheriti in afara ei e pe baza de orgoliu… Adica, daca vezi Doamne iesi pe undeva in afara perimetrului de zece metri patrati din fata blocului fara sa fii insotit de doi, cinci, zece, cinspe tovarasi sau te afisezi pe undeva, in vreun cadru social singur se poate intelege ca nu esti atat de popular si ca nu cunosti atat de multa lume pe cat lasi tu sa se creada… Iar asta, intr-o lume in care valoarea umana se masoara in functie de cate pile, cate relatii, cate cunostiinte sus-puse ai, e pur si simplu de neacceptat! Pana la urma, ajungi sa nu te mai intereseze nici macar cat de ”importanti” sunt cei din ”gasca”, cat de bine ii cunosti, catora dintre ei la stii numele de familie sau pe cati ii stii altfel decat dupa id-ul de messenger sau de facebook… Atata timp cat gasca( sau turma) pe care o urmezi la fiecare pas e groasa numeric, te simti important si mandru ca ai atatia ”tovarasi” si ”o gasca atat de tare”.

Atunci cand insa ajungi in situatia de a nu merge la biserica in noaptea de Inviere sau in oricare zi sau noapte din an( ca eu de fapt aici vroiam sa ajung) pe pretextul ca ”n-am cu cine sa ma duc”, ”prietenii mei nu sunt aici” sau ”m-am certat cu gasca, n-am ce face la biserica”, cred ca se poate afirma fara riscul de a gresi ca nu esti cu nimic mai presus decat mielutii aia pe care ii devorezi cu atata nesat si care la randul lor au facut parte dintr-o turma…

A nu se intelege gresit… Nu sunt vreun habotnic, iar cei care ma cunosc personal sau au citit fituica asta de blog cu oarecare regularitate pot depune marturie. Numai ca, atunci cand vine vorba de anumite lucruri, anumite momente din an, anumite lacasuri, mi se pare ca acestea trebuiesc tratate cu oarecare respect, si nu ca pe un alt mijloc de socializare ieftina, de schimbat o barfa, de facut o caterinca…

Hai va rog eu frumos faceti o fapta buna si care aveti chef de bascalie duceti-va intr-o carciuma sau intr-un club, iar pe astia care avem chef de o chestie spirituala lasati-ne sa ne desfasuram in liniste si pace!

V-am pupat si va zic si eu ”Hristos a inviat” ca printre vinuri, sarmaluri si mieluri nu va pot promite ca o sa mai fiu indeajuns de lucid si coerent sa mai deschid leptopul si sa mai pun pixul virtual pe foaie cateva zile…

3 Comments

Filed under Multi prosti...

Una calda, una rece


Pe sistemul ”am o veste buna si una proasta, pe care o vreti mai intai?” va prezint cateva vesti bune, dar mai degraba proaste din lumea mea, de blogger Prost:

1. Vestea buna e ca a venit primavara si s-a facut cald. Vestea proasta e ca, odata cu primavara, vin si ploile si, odata cu ploile, trebuie sa ne pregatim iar cizmele de cauciuc si costumele de scafandru. Si asta doar daca vrem sa luam o paine de la coltu’ blocului.

2. Vestea buna e ca au iesit bucurestenii din barlog si au redescoperit parcurile si iarba verde dupa ce au stat cu lunile inchisi in case, malluri si hypermarketuri. Vestea proasta e ca printre bucurestenii care au iesit din barlog s-au aflat si aceiasi dragi cocalari care asculta maneaua la maxim la telefon sa se vada valoarea, aceiasi copii si nu numai care nu inteleg utilitatea veceurilor publice( sunt moca, sa stiti) si aleg copacii si iarba ca spatii de eliminare a nevoilor fiziologice, aceiasi inconstienti pe role si biciclete care gonesc cu viteze ametitoare sa ne arate noua, astora care am iesit doar sa ne plimbam, ce sportivi desavarsiti sunt ei si aceiasi neintelesi care merg la aer liber sa stea intinsi pe banci si sa fumeze. Erau mai multe vesti proaste aici, dar ati prins ideea…

3. Vestea buna e ca cel mai asteptat film pentru mine din ultimul timp, Eu cand vreau sa fluier, fluier, are premiera maine la Cinema Elvira Popescu. Vestea proasta e ca, oricat am rascolit programul cinematografelor de saptamana asta, n-am gasit o alta proiectie a filmului. Pai cum, asta e tot?! O singura proiectie pentru castigatorul Ursului de Argint de la Berlin? Muviplecsilor, Multiplecsilor, stiu ca va doare in cot de filmul romanesc, dar v-ati putea permite sa pierdeti si voi doi lei din carcile de bani luati pe Avatar si Alice si sa bagati in program macar asa, dimineata si prapaditul asta…

4. Vestea buna e ca a mai batut si pe Steaua pe cineva. Vestea proasta e ca, de cand a vandut Gigi si prunii din spatele tribunei a doua, au mai ramas trei machidoni si doi boschetari carora le mai pasa…

5. Vestea buna e ca in prima editie a noului sezon din ”Dansez pentru tine” metro-bi-pseudo sexualul Dragos Bucurenci a fost trimis la duel. Vestea proasta e ca Bote a fost pe primul loc. Oare cat de penibil sunt ca ma uit la ”Dansez pentru tine”…?

6. Vestea buna e ca Gaita s-a intors la Tvr( pentru astia care ati deschis televizoarele mai tarziu, Gaita a fost unul dintre primii si cei mai buni realizatori de emisiuni de divertisment din Romania). Vestea proasta e ca noua sa emisiune, Mioritza Niuz, nu iese in evidenta prin nimic, e searbada, terna si plictisitoare si pune o pata neagra pe Cv-ul celui care a fost un pionier in televiziune, un profesionist si un mare curajos.

7. Vestea buna e ca in muzica pop romaneasca se mai nasc si produse interesante, originale, melodioase si bine realizate, cum e melodia care ma haituieste de vreo cateva saptamani, ”Plec pe Marte”. Vestea proasta e ca prin asocierile care se fac la realizarea unor astfel de melodii se demonstreaza inca o data din plin prostitutia si mercantilismul de care dau dovada de atatea ori ”muzicienii” romani. Ia zi, bai Parosule, ai uitat de ”Moartea intreaba de tine” cand maturai pe jos cu trupa Simplu? Sau nu stiai ca Smiley face parte din Simplu?

Si in incheiere, pe un ton cat se poate de serios, vestea cu adevarat proasta a zilei. Jurnalistul Mile Carpenisan a incetat din viata la varsta de 34 de ani, ca urmare a unui stop cardiac, dupa ce se aflase mai multe zile in coma. Deoarece in asemenea momente orice cuvant este de prisos nu vreau sa spun decat ”Dumnezeu sa-l odihneasca in pace” si sa redau cateva dintre cuvintele acestui om plecat mult prea devreme dintre noi, cuvinte din care cred ca avem cu totii ce invata:

“Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz. Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu. Si istoria o va spune. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea”

“As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….”

2 Comments

Filed under Multi prosti...