Tag Archives: Radu Voina

Nu cred in miracole


Am evitat sa scriu sambata imediat dupa meci pentru ca era prea la cald. Am evitat sa scriu duminica pentru ca eram prea nervos. Am evitat sa scriu luni si marti pentru ca eram prea dezamagit si aproape deznadajduit. Am evitat sa scriu miercuri si joi pentru ca trecusem deja peste. M-am hotarat totusi sa scriu astazi pentru ca am avut o revelatie si pentru ca mi-au deschis ochii pseudoziaristii si impostorii de la ziarele de sport din Romania. De ce impostori? Pentru ca, desi isi castiga painea scriind si vorbind despre sport, nu inteleg nimic din esenta lui. Pentru ca, desi ar trebui sa fie capabili sa inteleaga notiuni precum valoare, performanta si profesionalism, apeleaza la formule gen ”minune” si ”miracol”.

Nu, eu nu cred in miracole. Asta ca sa raspund unei intrebari ce trona cu litere de-o schioapa pe siteul unuia din ziarele de sport atat de profesioniste ale patriei… Nu cred in miracole, dar cred in Oltchim. Cred in valoare, cred in ambitie, cred in forta de a reveni, cred in seriozitate si profesionalism.

Cred ca Radu Voina nu poate sa mai pregateasca un meci atat de prost cum l-a pregatit pe cel din Danemarca si cred ca o sa-si dea seama ca fara marcaj om la om la Bojana Popovici nu ai nicio sansa sa misti in front. Cred in Cristina Neagu si in capacitatea ei de a intra in teren fara teama, de a arunca la poarta din orice pozitie si fara a se gandi la consecinte sau la faptul ca are in fata cel mai bun portar din lume. Cred in Steluta Luca si in Vali Bese, care pot sa le sufoce pe Grit Jurack si pe Bojana Popovici si sa nu le permita nordicelor sa marcheze mai mult de 20 de goluri la Bucuresti. Cred in Paula Ungureanu, care poate sa inchida din nou poarta in nas adversarelor. Cred in revenirea Valentinei Elisei, care poate sa zboare inca o data peste aparari, sa mitralieze portari, in ciuda celor multe luni petrecute in afara salii de sport. Cred in Patricia Vizitiu, care are multe de demonstrat dupa un meci tur in care a tremurat mai rau ca un elev de clasa I in prima zi de scoala. Cred in Ramona Maier si in foamea ei de a demonstra ca nu e cu nimic mai prejos decat Cristina Varzaru. Cred in Ionela Stanca si in Oana Manea, tancurile echipei noastre, care pot duce in carca zece Rikke Skoave si pot sa intre in poarta cu tot cu ele si cu Katrin Lunde Haraldsen. Cred in Narcisa Lecusanu, care trebuie sa demonstreze si va demonstra ca e mai mult decat nora lu’ nea Radu.Vreau sa cred intr-un public care sa le impinga de la spate pe fetele noastre, chiar daca modul in care au obtinut biletele la meci a fost si ramane dubios.

Cred intr-o victorie la 8 goluri! Cred in voi, fetelor! Poate ca sunt nebun, dar cred ca maine seara la ora 11 o sa ne intalnim cu totii la Universitate si o sa sarbatorim… Hai Oltchim!

5 Comments

Filed under Sport

Mandru ca sunt valcean!Pe bune!


V-ati imaginat vreodata cum e sa traiesti pentru cateva ore ca o vita? Eu am avut privilegiul sa gust acest sentiment timp de patru ore in minunata si mirifica Sala a Sporturilor Traian din Ramnicu Valcea, cu ocazia returului semifinalei de Liga Campionilor la handbal dintre Oltchim si Gyor. Am fost asadar timp de peste 200 de minute calcat in picioare, tras, impins, bruscat, lovit, obligat sa ma chircesc intr-un spatiu de doua palme, s-a varsat suc de portocale, cola, apa minerala, apa plata pe mine, mi-au fost rupti adidasii si zdrentuit tricoul. De ce? Pai din doua motive naiv de simple. Primul e setea nepotolita de bani a ”oficialilor” valceni, care s-au incapatanat pentru a nu stiu cata oara sa ingramadeasca peste 3000 de oameni intr-o sala de maxim 2500 de locuri. Iar al doilea este nesimtirea de care au dat dovada multi dintre cei 3000 de oameni, incapatanandu-se sa caute locuri acolo unde in mod evident nu erau si sa iasa din sala in pauza la un suculet si o floricea, desi pentru multi dintre cei aflati acolo un simplu scarpinat la ceafa era virtual imposibil.

Revenind, spuneam ca am trait unele dintre cele mai obositoare, epuizante, crunte ore din viata mea. Regret ceva? Nici vorba! As repeta situatia maine, poimaine, raspoimaine? Cu siguranta, la infinit! De  ce? Pentru ca fericirea pe care mi-a pricinuit-o momentul in care, privind tabela prafuita si transpirata a batranei sali valcene, am realizat ca toate visele pe care acum sase, sapte, opt ani nici nu indrazneam sa le visez, iar acum doi, trei, patru ani pareau atat de departe, este nepretuita!

Mai conteaza ca am platit o suma indecenta pe bilet raportata la conditiile care mi-au fost oferite? Mai conteaza ca pentru obtinerea acelui bilet au trebuit sa stea cu schimbul doi oameni pentru mine ore in sir la cozi? Mai conteaza ca a trebuit sa impartasesc experienta cu personaje venite din Resita, Alba Iulia sau Baia Mare si care n-aveau habar nici macar de ce implica o eliminare de doua minute sau cate jucatoare sunt intr-o echipa de handbal, personaje care picasera la sala doar pentru ca stiau pe cineva, lucrau pentru cineva si s-au gandit sa incerce o experienta noua? Nicidecum!

Nu conteaza decat ca Paula, Mihaela, Ada, Iulia, Oana, Ionela, Cristina, Patricia, Adina, Narcisa, Steluta, Valeria, Rehina, Roxana, plus absentele Ramona, Alice, Clara, Talida, Gabriella si Anastasia, plus stafful tehnic condus de Radu Voina si Aurelian Rosca au facut ceea ce nicio alta echipa romaneasca de handbal feminin nu mai reusise vreodata in istorie si ceea ce nu se mai reusise in vreun sport de echipa de vreo 20 de ani( sper sa nu gresesc).

Au luptat, au transpirat, au gafait, au lovit si au fost lovite, au strans din dinti, s-au accidentat si n-au cracnit, le-au fost invinetiti ochii si bratele, au cazut si s-au ridicat, pentru a se ridica acum deasupra tuturor si a ne oferi noua romanilor sansa unei partide cu trofeul celor mai buni dintre cei buni pe masa.

Nu ma intelegeti gresit. N-am de gand sa bat moneda pe sacrificiile pe care le-au facut fetele pentru patrie si emblema, pentru culorile clubului si alte fumigene de adormit copiii. Handbalistele de la Oltchim au realizat ce au realizat in primul rand pentru ele, pentru un loc in istoria sportului, pentru bani, pentru glorie si pentru realizare profesionala. Numai ca pentru modul plin de profesionalism si de seriozitate prin care au atins aceste lucruri, fetele noastre( ce bombastic suna) merita toate laudele, toate plecaciunile si toata admiratia noastra, a tuturor. Merita titlurile si primele pagini din ziarele de sport de azi( deci de asta era nevoie ca sa nu mai apara Gigi si Mitica pe coperta ProSport?), merita buletinele de stiri, macar sportive, deschise de ele, merita totul! Merita statui, ode, imnuri, cantece de slava, in conditiile in care au ajuns la un asemenea nivel de performanta intr-o tara cu o singura sala de sport de peste 5000 de locuri( si aia aflata in stare de putrefactie) si practic cu un singur club performant, cel de la Ramnicu Valcea.

Ce mai e de spus? Sa vina Viborg!!!

A, si daca se poate, domnu’ Gavrilescu, domnu’ Roibu, nu mai faceti, ba nesimtitilor, contrabanda pe spatele fetelor astora si incercati data viitoare sa nu mai vindeti jdesute de bilete peste capacitatea unei sali… Ca se intampla o data de se starneste un foc in sala si ardem mii de oameni ca sobolanii… Sau ma rog, ca sa va impresionez, ard mii de scaune ca surcelele, scaune pe care ar trebui apoi sa dati niste multi bani sa le schimbati( ca stiu ca soarta unor jigariti nu va induioseaza, in timp ce orice cheltuiala inutila va frange sufletul).

P.S.: Pentru cei care n-au inteles titlul acestei postari, vedeti-o pe-asta in care ma declaram in mod ironic mandru de a fi oltean si valcean, lucru datorat unor anumite personaje sinistre al caror nume este asociat in mod abuziv si nedrept cu numele acestei echipe de eroi si eroine.

7 Comments

Filed under Sport