Tag Archives: studenti

Camin, file din poveste. Capitolul I. Duelul.


In duplexul de palate nr 11, etajul 2, din universul de basm Stoian Militaru se asternuse linistea. Viata isi urma cursul armonios, Fat Frumos tavalea Cosenzeana dupa Cosanzeana zi dupa zi in palatul lui de clestar, Setila, Omul paianjen si al dumneavoastra narator imparteau cei trei metri patrati ai palatului de chirpici cum puteau mai echitabil, in timp ce Harap Alb continua sa-si duca veacul intre iazul lui cel luminos, in care se scalda saispe ore pe zi si cele trei cursuri pe care le invata cuvant cu cuvant, virgula cu virgula, pana cand acestea erau atat de bine fixate in capatana lui rasa incat le-ar fi putut pune si pe versuri.

Si intr-o zi linistita, pe cand pasaricile ciripeau( din palatul lui Fat Frumos, evident), soarele stralucea si mirosul unei zile frumoase de primavara de noiembrie se amesteca fin cu mireasma de la veceu’ proaspat folosit( deh, de unde aerisire in Stoian Militaru?), spiritele se inversunara. Harap Alb si Omul paianjen se provocara la duel. Un duel pe viata si pe moarte, pentru onoare si demnitate, pentru impartitul a doua mese si trei scaune. Duelul incepu verbal, dar tindea spre unul mult mai dur, mult mai incins.

H.A. :  Marite om paianjen, cu respectul cuvenit, cine pizda ma-tii te crezi tu, mai? Ai venit in palatul asta, ti-ai adus vesminte mii, ocupi spatiu cat noi ceilalti la un loc si mai ai si pretentii sa-ti eliberez iazul atunci cand poftesti? Ia revizuieste-ti atitudinea fata de mine, ca s-ar putea sa-ti arat ce am invatat pe strazile din Pitesti!

O.P. : Cine ma cred?!? Cine ma cred?!?( spuse el si se ridica din scaun, lasand sa i se vada fizicul impunator de clasor de timbre, dupa care isi flutura coama in vant, lasand sa-i zboare creaturile misterioase ce-si au cuibul acolo) Eu imi apar saracia, si nevoile, si parul. Si de-aceea tot ce misca in palatul asta, raul, ramul, covorul, masa, sifonierul, mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este! Asa ca inchina-mi-te, iar de nu, fagaduiesc sa eliberez paianjenii din par in iazul tau cel drag si sa otravesc apa cu care te imbaiezi de dimineata pana seara!

Tot palatul clocotea! Ce mai freamat, ce mai zbucium! Cei doi eroi se priveau ochi in ochi, fulgerandu-se cu privirea intepatoare, gata, gata sa scoata sabiile din teaca!

In vremea asta, Setila, cel ce, din culcusul sau prafuit, se delecta cu noul single Andreea Banica, se ridica si rosti cu glasu-i impunator:

Indeajuns! Rogu-va, liniste! Nu vedeti ca va certati din lucruri neimportante si imi stricati moralul si spiritul? Why can’t we just be friends?

H. A. : Auzi, bai Setila, bai? Tu sa taci, ca oricum stiu ca esti de partea lui, si stiu ca sunteti toti impotriva mea, si stiu ca ma vorbiti si pe la spate, si m-am saturat! Imi iau jucariile si plec!

Si zicand astea, Harap-Alb isi ridica trupul de zeu grec, indelung lucrat atat la sala, cat si pe holul duplexului de palate, si iesi infrant din palatul de chirpici, indreptandu-se grabit spre locul in care se simte oricand ca acasa, locul in care totul e bine si frumos, locul in care e doar el cu el, nu trebuie sa aiba de-a face cu nimeni, sa socializeze cu nimeni. Iazul!!!

Setila si Omul-Paianjen ramasera incremeniti vreme de o clipa, dupa care isi continuara auditiile mai departe. Setila schimba Andreea Banica cu ceva mai profund, ceva mai melancolic, ceva mai cu insemnatate, Inna, in timp ce Omul-Paianjen reveni la electro-satan-rockul lui sau cum imi place mie sa-i zic ” muzica scrisa dupa o betie crunta, in loc sa vomiti”.

Legenda spune ca si acum, dupa ce trecu o zi, trecura doua, trecura patruzeci si noua, de treci pe langa portile ferecate ale duplexului de palate de la etajul 2, poti auzi suspinele, lacrimile si durerea lui Harap-Alb, cel neinteles si persecutat de cruzii sai colegi de basm.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa, si-am incalecat pe-o coada de mop lipita cu scoci( tot de Harap-Alb), si m-am scarpinat la… ba, ce nu-mi iese rima asta!

Share

1 Comment

Filed under Pamfleturi

Cultura de pomana


Cel mai mare festival studentesc din Romania! 30 de mii de bilete gratuite la teatru, film si opera! Unifest, distractie gratis, nu degeaba! Teoretic, pentru ca in practica, asa cum se intampla de cele mai multe ori in Romanica, nu e ca-n basme!

Inocent, ingenuu si Prost asa cum bine ma stiti si ma urati, am zis sa particip si eu la ”cel mai mare festival studentesc din Romania” ca deh, atunci cand e moca, imi place cultura! Si ma interesez eu frumos pe saitu’ organizatorilor, unde vad tot felul de minunatii. Piese de teatru care mai de care, la TNB, la Nottara, la Teatrul Mic, spectacole la Opera, la Ateneu… Ce mai, o minunatie! Entuziast cum sunt din fire, iau un pix si o foaie, pun mana si pe goagal sa vad care spectacol e mai shukar si ma apuc de facut planificari si programe… Azi merg la Ateneu, joi la Opera, sambata si duminica la TNB, il vad pe Malaele, vad O noapte furtunoasa, bag si cateva muzee, ce mai, culturisme la greu!

Ma uit frumos si care e sistemul de intare la evenimente si vad ca e cu bilete, care trebuie achizitionate dinainte… Hmm, pai de ce bilete dinainte daca e gratis? Ma rog, trec peste detaliile astea, ma uit si la program, marti intre 16 si 19. Buuuuuuun, imi iau cativa prieteni, infometati si ei de cultura de-asta de pomana si ne ducem voiosi, frumosi, aranjati la Casa de Cultura a Studentilor, la 16 si 30 trecute fix!

Acolo stupefactie! Stiti cozile la carne de pe vremea impuscatului? De fapt, de unde dracu’ sa le stiti, ca majoritatea dintre voi nu stiti nici sa ziceti ”da-da” atunci! Ma rog, daca ati stii cozile de pe vremea impuscatului, imaginati-va ceva de genul ala, numai ca mai rau! Mult, mult mai rau! Zeci si zeci de studenti infometati( la propriu si la figurat) asteptau la… ati ghicit, o singura persoana care dadea biletele. Aplauze!

Si daca asta nu vi se pare de ajuns, evident ca nu se putea printa un program de pe site sa fie pus si el undeva la vedere, sa stie bou’ care n-a venit cu notitele de acasa ce evenimente sunt cand si sa mai dureze ceva vreme sa se hotarasca unde vrea sa mearga odata ajuns in paradis, in fata cozii! A, si amanuntul cel mai simpatic, pe care nu l-a spus nimeni nicaieri e ca NU se pot achizitiona( sau ma rog, primi de pomana) bilete pentru evenimente din aceeasi zi( chiar daca nu s-au epuizat si NU se epuizasera) si ca nu poti sa iei mai mult de UN bilet la UN eveniment pe cap de fomist, asta, de student.

Bai fratilor, eu inteleg ca, vorba lu’ Dinica in Filantropica, la banii nostri nu ne permitem sa avem demnitate, dar chiar asa, sa trebuiasca sa fim tratati ca ultimele vite, sa fim tinuti la cozi cu orele, sa fim batjocoriti si sa mai fim si dezinformati in asa fel incat sa nici nu ne dam seama cat de batjocoriti suntem de fapt?!? Da-o in mama ma-sii, ne-am zis, eu si fomistii mei de cultura si ne-am dus dupa colt sa bagam cate o bere. Nu era moca, nu era la Teatrul National, dar macar am stat jos si nu si-a batut joc de noi ca ultimii fraieri chelnerita…

Share

5 Comments

Filed under Prost mai sunt...

Conu Caranfil fata cu studentimea


‘’Un film vesel despre oameni tristi care viseaza fara a indrazni sa spere.’’ Asa isi caracterizeaza celebrul regizor roman Nae Caranfil filmul de debut, E pericoloso sporgersi. Un film aclamat de critici, selectionat la Cannes, in categoria Quinzaine des Realisateurs, castigator la Festivalul de la Bratislava.

Cea mai grea proba pentru un film realizat in 1993, despre lumea dinainte de 1990 n-a fost trecuta insa nici la Cannes si nici la Bratislava la inceputul anilor ’90. A fost trecuta luni 8 noiembrie, la Noul Cinematograf al Regizorului Roman, in fata a puhoi de studenti ai anului 2010.

Studenti cu plete, rasi in cap, cu ipoduri, cercei in urechi, in nas, cu heavy-metal in casti si al caror standard de umor in cinematografie se regaseste in seriile ‘’ American Pie’’ sau ‘’Scary Movie’’. Studenti care au navalit insa poate neasteptat la proiectia unui film despre care foarte putini din ei stiau macar titlul intreg si corect, facand o sala de cinema destul de generoasa, neincapatoare.

In fata lor, a celor care nici nu se nascusera atunci cand se concepea ideea filmului, s-a afisat Conu Caranfil, timid, jenat parca de atentia acordata si de multele sute de perechi de ochi atintite asupra lui. Conu Caranfil n-a avut multe de spus inainte de proiectie, cu toate ca el era invitatul de onoare, in jurul lui se invartea totul. Stia el ceva si a preferat sa lase pelicula sa vorbeasca pentru el.

Incepe si filmul. Cu un sonor gatuit, chinuit de trecerea anilor si de un proiector de pe vremea studentimii lu’ Conu Caranfil, cu o imagine si ea parca prafuita si ‘’demodata’’, nu ar parea chiar tipul de film care sa atraga atentia hipsterilor, punkerilor si clubberilor din sala. Gen. Si totusi, e ceva. Ceva cu filmul asta al carui titlu inca nu l-a deslusit nimeni si al carui subiect inca nu-l ghiceste aproape nimeni.

Ei, si acel ‘’je ne sais quoi’’ din primele cadre de ‘’E pericoloso sporgersi’’ se metamorfozeaza rapid intr-un ‘’know how’’ care cucereste pe toata lumea instant. Rasete, hohote, izbucniri de-a dreptul explozive de ras. Si ropote de aplauze dupa ropote de aplauze.

100 de minute de umor destept, umor subtil, umor cu tenta, umor pe alocuri nesarat, umor, umor si iar umor. O distributie absolut fascinanta, cu fete mai cunoscute, care din reclame la dero, care de pe la teatru( mai erau si oameni in sala obisnuiti si cu asa ceva), care de pe la tv, dar si cu fete mai putin cunoscute, care au pierdut in lupta cu timpul, intrand in anonimat.

Dintre fetele necunoscute se detaseaza tanara domnisoara din rolul principal, care, desi nu da gata spectatorul printr-un talent pur, printr-o forta nesecata sau printr-o naturalete desavarsita, atrage prin altceva. Prin povestea nestiuta din spatele scenei. E de ajuns sa ne uitam pe generic si o sa observam ceva destul de interesant. Nathalie Bonnifay o cheama pe domnisoara si, daca asta nu e indeajuns de interesant, poate faptul ca Nathalie nu stia o boaba de romana inainte de realizarea filmului si ca a turnat replicile ‘’ pe de rost’’ ar putea sa atraga atentia.

Ei, dar daca sunteti pretentiosi si greu de impresionat si asta nu va atrage atentia, poate v-o atrage Marius (doar) Florea pe vremea aceea si care, in urma rolului cel putin memorabil din acest film, a devenit cunoscut unei tari intregi ca Vizante. Iar daca nici asa nu va lasati impresionati, pai atunci atentie la glume putin si numarati-le repede pe-alea demodate, pe-alea fara umor, pe-alea nelalocul lor, pe-alea invechite, pe-alea naspa. Cum e, va da cu virgula? Pai va da, ca nu exista nimic de genul asta…

Si vine si finalul. Dupa 100 de minute de hohote de ras sanatoase si de ropote peste ropote de aplauze vine si finalul care stoarce o lacrima in coltul ochilor domnisoarelor. Si nimeni nu mai sta asezat pe scaun. Si nu, nu pentru ca trebuie sa se grabeasca sa prinda metroul, ci pentru ca nenea Caranfil, timidul, retrasul nene Caranfil merita o plecaciune si din partea noii generatii.

Sa ne traiesti, coane Caranfile, pare sa spuna o multime entuziasmata de pustani, si sa ne mai faci sa radem inca o mie de ani!

* Articolul fusese scris initial pentru o noua ”proba de angajare”( asta ca sa-mi scuzati exprimarile putin mai pretentioase decat de obicei). Avand in vedere ca au trecut ceva zile si n-am auzit nimic de la posibilii ”angajatori” si tinand cont de antecedente, am hotarat sa postez asta aici ca sa nu mai am parte de surprize…

Share

2 Comments

Filed under Arte

Uichend Niuz


Ati observat ca intotdeauna la sfarsit de saptamana stirile de pe teveu sau din onlain sunt ori groaznic de plictisitoare, ori foarte gretoase pe sistemul ”hai sa inveselim norodul”…? Pana si bloagherii, mai mari sau mai mici, o lasa intotdeauna mai moale in week-end. Bine, la astia e explicabil, ca majoritatea sunt bugetari sau muncitori pe santier, asa ca de luni pana vineri n-au altceva de facut decat sa arda gazu’ si sa scrie pe glob. Dar am divagat ca intotdeauna… Ideea era… Care dracu’ era ideea, ca m-am luat cu berea asta…? Ah, gata, mi-am amintit! Ideea era ca in uichenduri se pierd informatii, se ignora evenimente importante, chiar cruciale pentru miscarea pamantului in jurul soarelui( sau invers…?).

Si ideea era ca subsemnatu’ nu-si lasa cititorii la greu si le prezinta acestora adevaratele informatii, adevaratele stiri, cele mai importante, cele mai fierbinti, cele mai cele:

1. De pe saitu’ de stiri al lu’ mogulu’ arestat aflam ca Mihai Sturzu de la Hi-q a fost propus purtator de cuvant al Tineretului Social Democrat. Stire care ma face nostalgic dupa Vladescu. Pai, ba frate, oricat si-ar fi batut joc Sebastian Vladescu, macar el n-a numit consilier pe unu’ pe care tre sa-l identifici cu structura ”de la x”. Bitman, oricat de pe langa politica ar fi fost, n-avea nevoie de ”Dan Bitman de la Holograf”. Si inca ceva. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu unu’ nu i-as acorda unuia care a participat la ”Dansez pentru tine” si a mai si iesit din prima runda nici cheile de la masina sa mi-o parcheze…

2. Tot la astia pe sait se regaseste si o dezvaluire referitoare la serviciile pe care unele fete trebuie sa le indeplineasca pentru a locui in camine. In caminele Politehnicii. Pai futu-i Realitatea ma-sii, nu puteau sa faca si ei reportaju’ acu vreo trei ani?!?! Ma puneam si eu cu burta pe carte, dadeam admiterea la Politehnica, bagam dosar de camin pentru Regie si, cu ajutorul lui Dumnezeu… Mama ei de Facultate de Limbi Straine, la nimic nu e buna!!!

3. Trecem la mogulu’ Sarbu si citim cum acelasi congres TSD care l-a ales pe Sturzu( ce nume are si-asta) purtator de cuvant a debutat pe o melodie B.U.G. Mafia. Excelenta manevra de imagine, Victorase, Mircica, Adriene, Nae Banicioiule! Propun ca pe acelasi sistem de asociere a imaginii sa fie numit responsabil cu aprovizionarea partidului Shobby de la Codu’ Penal, PR sa fie Sisu, iar consilier al presedintelui sa devina Ombladon. Toti, ca si Tataee de la B.U.G. Mafia, cetateni platitori de taxe, ireprosabili din punct de vedere moral, adevarate exemple de comportament civic si etic.

4. Pentru ca nu putea fi un buletin de stiri serios fara macar un mort, am si una cu un student de 24 de ani care s-a sinucis aruncandu-se in fata trenului. Si oricat de morbid ar fi din partea mea, nu pot sa nu ma intreb cat de masochist sa fii ca sa te arunci in fata unui tren de-al nostru. Pai una, ca daca ti-ai planificat sa faci asta din timp, ai avut ceva de asteptat pana sa vina trenu’. Si doi, ca pentru a fi sigur ca impactul va fi destul de puternic sa mori, trebuie sa te arunci cu avant sa atingi o viteza mai mare decat cei zece kilometri pe ora cu care vine chefereu’. Ce dracu’, ba baieti, fiti destepti! Vreti sa muriti? Angajati-va ca bugetari, iesiti prin Ferentari noaptea, intrati intr-un camin de studenti din Bucuresti… Sunt solutii mai simple si mai putin dureroase…

5. Gata cu moartea! Trecem la cestiuni mai light. Avem o declaratie de-a lu’ Bote. Cica ”E greu sa-mi gasesc jumatatea pentru ca femeile nu pot accepta succesul meu’‘. Frumos! Numai ca n-am inteles ce legatura au femeile cu jumatatea lui Botezatu…

6. O stire care ma enerveaza. Cica principalele tinte ale teroristilor ar fi Turnul Londrei, Turnul Eiffel si Catedrala Notre Dame. De ce ma enerveaza? Pai ma enerveaza ca sunt dobitoci si-astia… Isi aleg tinte de-astea pentru care trebuie sa se pregateasca cu anii, pentru care trebuie sa foloseasca sute de tone de explozibil, tinte supravegheate si pazite la greu. Alegeti-va, ma fratilor, Casa Poporului. E pazita de trei alcoolici cu patru clase si o dobori daca sufli putin mai tare dinspre Calea 13 Septembrie.

7. Cica Dacia a inregistrat cea mai rapida crestere a inmatricularilor de masini din Franta. La asta n-am niciun comentariu, ma limitez sa rad…

Leave a comment

Filed under Multi prosti...

Metrofrecs Sereleu


Se scumpi mancarea, se scumpi bautura, se scumpira toate. Intelesai, crescu teveau’, niste baieti de la guvern avura nevoie de bani sa mai acopere ce a furat. Toate bune si frumoase pana aici, n-avusei nimic impotriva. Ba, da’ cand vin niste jeguri care ofera niste servicii de toata jena, in conditii de Papua Noua Guinee si imi spun mie cat am eu drept sa ma dau cu metrou’ pan Bucuresti, sta sa-mi explodeze capu’!!!

Practic, cum ar veni, conform noilor tarife Metrofrecs, eu, ca elev sau student, am dreptu’ la 62 de calatorii pe luna. Ceea ce,la un calcul matematic simplu chiar si pentru mine, da fix vreo doua calatorii pe zi. In afara de luna februarie, in care ne lafaim si avem cateva zile in care putem sa facem chiar si 3 drumuri. Revenind la calculele mele, 2 drumuri pe zi, adica fix pana la si de la facultate, ca un student model ce sunt. Daca am si eu chef sa ies la un cico dupa ce am trecut si eu pe acasa si am facut un dus, conform baietilor astia, ar trebui ori s-o iau pe picioare, ori sa astept dracu’ weekendu’, ce atatea cicouri…?

Mai statui io, ma mai gandii si ce-mi zisei. Bai, eu sunt baiat caruia ii place sa intinda o mana de ajutor( mai ales cand vine vorba de talhari care-mi baga mana-n buzunar pana la cot). Hai sa le dau metrofrecsilor cateva sfaturi de reduceri ale cheltuielilor si crestere a veniturilor, daca tot i-a lovit asa criza:

1. Cartela cu o juma de calatorie. Intri in metrou, ai de mers sase statii, mergi in schimb trei si de acolo o iei voioseste la picior.

2. Cartela cu numar fix de statii. Mergi doua statii, platesti intr-un fel, mergi zece, platesti altfel.Pai cum adica tre sa ajungi de la Brancoveanu la Iancului? Muta-ti si tu ori facultatea, ori caminul, ori prietenii in alta parte… Nu-ti convine, fa-ti metrou!

3. Cartela de mers in picioare. Platesti mai putin, da’ n-ai voie sa stai pe scaun in metrou. Bine, nu ca ai prinde vreodata loc pe scaun, dar oricum…

4. Programul ”Primul metrou”. Sau cine se trezeste de dimineata, ajunge unde vrea. Daca te-ai trezit inainte ca soarele sa-si mijeasca ochii si ai prins metroul de ora cinci( sau cinci jumate, cum are chef functionarii Metrofrecs), ai reducere 0,1%. Nu e mult, dar e ceva…

5. Programul rabla. Ai un metrou mai vechi acasa, model 1310, cu care obisnuiai sa te duci la munca sau la scoala pe vremuri. Adu-l la Metrofrecs si primesti aproape gratuit o cartela de o ora.

6. Abonamentul in rate sau in leasing. Iei acum, platesti la pensie… Daca mai vine…

7. Concursuri cu premii ”Risti si castigi”. Te arunci in fata metroului, iar daca supravietuiesti primesti o targa cu sigla Metrofrecs si o vesta originala Scorseze. Daca nu supravietuiesti, primesti abonament pe viata pe linia Militari-Pantelimon.

8. Vagoane V.I.P. pentru cei ce-si permit sa plateasca abonamentele nelimitate si vagoane sociale curatate o data pe epoca si dotate cu cate un scaun si o scandura pentru restu’.

9. Suprataxa de bagaj. Cine cara in mana mai mult de un caiet sau carte, pac plateste mai mult! Si ce daca ai mai multe cursuri la scoala sau facultate…? Alege-ti, tata, prioritatile!

10. Suprataxa de greutate. Orice calator Metrofrecs care cantareste mai mult de 8o de kilograme plateste un leu pe kil. Nu de alta, dar deterioreaza bunatate de scaune…

Share

4 Comments

Filed under Multi prosti...

Diseara radio online!


Joi seara… Weekendul aproape, dar inca indeajuns de departe incat sa nu va puteti relaxa cum trebuie… Saptamana de munca sau de scoala lasa urme adanci… Cu toate astea nu vreti sa va culcati ca pensionarii de la ora unspe seara… Si trebuie sa faceti ceva sa va ocupati timpul… De cititul unei carti nu se pune problema. Daca e sa fiu sincer cu mine, probabil publicul blogului meu a citit tot anul asta vreo doua carti… De vizita… Dati pe teve… Mircea Badea urla din toti rarunchii ceva la adresa lu’ Base si a lu’ Nuti. Ce simpatic si haios era odata, ce deranjant si zgarietor de timpane a devenit de ceva vreme. Realitatea are un acelasi tocsou de adormit copiii. Dan Diaconescu n-a mai avut un subiect interesant de la Elodia si Ralf incoace. Posturile de sport au ceva cu tate si craci sau ceva cu rupt scaunele in capetele unor baieti. Pe Pro teve tigani, tigani si iar tigani… Ce e de facut?

Pai va spun eu… Luati frumusel leptoapele si compiuterele si clickaiti aici, unde sunt sanse mari sa gasiti ceva interesant, proaspat si nou, departe de cancanurile si mondenitatile in care ne scaldam de ceva vreme in radioul si teveul romanesc, departe de interese, de presiuni si de incrancenari. Despre ce e vorba? Despre un post de radio studentesc online, Radio UNSR pe numele lui, la care din aceasta seara in premiera absoluta, mondiala si intergalactica isi va face debutul binecunoscutul deja in randul publicului meu Daaaaaaaaaaan Istratie, coproducatorul tentativei de emisiune ”Prosti da’ multi” si detinatorul unui blog peste care s-au cam lasat paianjenii, Romania PrimeTime.

Asadar, astazi la ora 23 punct va conectati frumusel la net, dati pe linkul asta si ascultati! Ca daca nu, sa moara Bibi daca va mai primesc la mine pe blog! Am zis!

2 Comments

Filed under Online

Muica ma dadura la ziar!


Fusei eu ca papagalu’ luni la pseudoprotestul de la Ministerul Educatiei al studentilor( de fapt, un nou pretext de a mai chiuli de la cele mai plictisitoare cursuri inventate vreodata) si una, doua ma trezii vedeta. Cum asa? Pai aparui in ziarul de mare angajament si larga distributie Ring intr-o poza pe pagina a doua am inteles( ziarul s-a dat ca painea calda si n-am mai apucat) in prim plan. Daca nu ma credeti si vreti sa va asigurati mergeti aici si verificati poza a treia sau uitati-va-ti la poza de la inceputul postarii.

Bine, trebuie sa va avertizez ca ar fi mai intelept sa nu fi mancat prea mult inainte sa va uitati la poza si de asemenea sa trimiteti copiii si persoanele slabe de inima cat mai departe de monitor. Nu de alta, dar ma scoasara astia de la Ring stramb, cocosat,cu ochii inchisi, cu un ranjet tampit pe fata si cu o mana in buzunar. Valeu!!! Unde mai pui ca si nimerisem din intamplare in cadru, cel pe care il cautau baietii fiind ala cu ghipsu’…

Ce sa mai, cele 15 minutes of fame ale mele sunt mai degraba 15 minutes of shame… E clar, ii dau in judecata p-astia de la Ring! Si le cer si daune morale, si materiale… Pai mi-au spulberat orice sansa de a mai agata vreo pitzi de pe blogul asta( motiv pentru care am si inceput blogul de fapt), mi-au ruinat o viitoare cariera de model la Catalin Botezatu si mi-au mai si facut poza fara acceptul meu… Ia-uita-te bre la ei! Pai Clicku’ si Libertatea au venit cu mii de ieuro la mine si nu i-am lasat sa ma traga in poza, iar nesimtitii astia au facut pe paparatii cu mine… Huo, Ring!

5 Comments

Filed under Prost mai sunt...

100 de motive pentru care sunt Prost( partea a 3-a)


Nu mai fac nicio introducere. Fidelii stiu deja despre ce e vorba( ramm, jelly, prezente?), iar pe ceilalti oricum ii doare in cot, ca sta sa inceapa Capatos si Mircea Badea.

Sunt Prost pentru ca:

21. Am fost unul din cei sub o suta de studenti care au participat astazi la asa-zisa ”pichetare” a Ministerului Educatiei si unul din singurii care chiar s-au dus acolo cu gandul ca as putea sa schimb ceva, ca ar putea cineva sa ma bage in seama si ca cineva ar putea sa ia atitudine in favoarea unor pricajiti nebagati in seama de nimeni si carora li se ofera niste conditii de ”invatare” de subzistenta. N-am facut-o nici ca sa ma vad la televizor( baietii de la Uniunea Nationala a Studentilor din Romania stiu despre ce vorbesc), nici ca aveam nevoie de un pretext sa chiulesc de la cursuri( nu mai am nevoie de de-astea de prin clasa a patra) si nici macar ca sa ma dau in spectacol.

22. Bomba sexy a lui Tanase( are habar cineva cum o cheama pe fatuca asta?) mi se pare o tiganca urata si grasa( si pe-asta o zic pe cel mai nonrasist ton cu putinta). In schimb mi se par deosebit de frumoase femei ca Paula Seling sau Oana Cuzino.

23. Ma incapatanez sa nu dorm in noaptea Oscarurilor si sa urmaresc o gala din ce in ce mai prafuita, mai terna si mai plictisitoare si ale carei rezultate ma dezamagesc din ce in ce mai tare de la an la an. Poate sa-mi spuna un om cu jumatate de creier si care a vizionat la viata lui ceva mai mult decat Rambo, Rocky si Terminator ca Hart Locher a fost mai bun ca Inglorious Basterds sau Up in the air din vreun punct de vedere…?

24. Continui sa astept cu nerabdare premiera romaneasca a filmului ”Eu cand vreau sa fluier fluier”, recent premiat la Berlin( e anuntata pe 25 martie, apropo). Aloooo, distribuitorii de filmeeeee, e frumos si cu aceleasi filme de actiune cu John Travolta si Mel Gibson, da’ mai merge si unu’ d-asta cu care ne mandrim pan lume!!!

25. Mi se pare in continuare extrem de sinistra celebra si mai nou multipremiata reclama la pufuletii Gusto cu capu’. Nu sunt nici eu prea dus la biserica si prea sanatos la creieri, dar asta chiar cred ca merge prea departe si in plus e ridicola din toate punctele de vedere, de la ranjetul capului, pana la cizmele de cauciuc ale celuilalt baiat din reclama…

26. In continuare nu inteleg de ce mama dracu’ intra zilnic mii de romani sa afle parerile unor grasi frustrati si plictisitori pana la Dumnezeu( Zoso sau Arhi) sau a unui negru sters si fara haz( Cabral, si iar imi cer scuze daca am fost rasist). Bai tata, eu inteleg ca sunt nu mii, ci milioane de romani tampiti fara ocupatie, dar pentru asta s-au inventat Redtube-ul si Pornhub-ul… Sau pentru astia mai timizi, Clicku’ si Libertatea…

27. Mi-a mai murit un idol, dupa ce Michael Schumacher s-a incapatanat sa se creada nemuritor si a revenit in Formula 1 la varsta la care un om normal asteapta sa apara nepotii si a aratat ca un pilot modest, incheind prima cursa a sezonului pe un loc 6, fiind practic depasit de toti pilotii mediocri cu putina ambitie.

28. Nu inteleg de ce tot insista ”stiristii” romani pe nonstirea cu ”consultarile” de la Cotroceni cu privire la revizuirea Constitutiei. Doua precizari vreau sa fac pe ”tema” asta. In primul rand, consultarile lu’ peste prajit nu sunt altceva decat o noua modalitate a Zeusului cu suvita de a-si bate joc de partidele din Opozitie. Cine isi imagineaza macar pentru o clipa ca Base va tine cont de orice alta parere decat a lui, a lui si a lui ar trebui sa-si dea doua palme si sa arunce papusile Barbie, ca ar cam fi timpul sa se maturizeze. Si a doua precizare e pentru deontologii din presa. Oamenilooooor, in tara se iese in strada, se protesteaza, se fac mitinguri si voi tot in gura lu’ Base va uitati?!?!

29. Nu ma mai uit la fotbalul romanesc decat inainte de culcare. Stiti ce frumos ma adoarme? Somnifer asa forte nici Pasteur nu putea sa inventeze!

30. Astept primavara. Si nu din motivele retardo-telenoveliste, cu sa rasara ghioceii sau alea cocalaro-pitziponcenice, cu sa ne imbracam mai subtire, mai colorat si sa ne aratam mai multa piele, grasime si par. Astept primavara sa mai ies si eu sa alerg si sa mai fac putin sport. Bine, asta daca nu ma musca vreun caine prin parc, daca nu da vreo masina peste mine pe drumul spre parc… Ma rog, astea-s detalii… Ideea de baza e sa vina dracu’ primavara aia o data!

3 Comments

Filed under Prost mai sunt...

O zi de filmare


Ce fac doi baieti fara ocupatie, cu mult timp liber( cica studenti, dar sa nu ne intrebati colegii cand ne-au vazut ultima oara pe la facultate) si care au o parere buna despre ei? Fac pe creativii si proiecteaza un proiect cica media ambitios. Si dupa ce proiecteaza ei la greu si schiteaza si se razgandesc si taie si adauga si amana si tot amana isi fac in sfarsit curaj sa porneasca la drum.

Mijloace tehnice cel putin saracacioase, echipa de realizare cel putin restransa( doi baeti, cum spuneam mai sus), dar cui ii pasa? Acolo unde e pofta de munca, ambitie si dorinta de a face ceva original si inteligent, orice e posibil, right? Wrong! Sau cel putin partial wrong!

Pentru ca vine prima zi de filmari( si singura, cum ne planuisem noi si aveam sa aflam mai tarziu ca visam cai verzi pe pereti). Bineinteles ca prima zi de filmari coincide si cu ziua ”sedintei creative” ca daca am fi facut si noi ceva mai din timp si n-am fi fost presati cu timpul ca hotii de cai n-am mai fi fost noi si am fi dat impresia de oameni seriosi si responsabili. Buuuun. Incepe ”sedinta creativa”. Ora 9 dimineata. Energizant, Coca-Cola, YouTube, toate conditiile pentru o tornada de creativitate si originalitate. Si in mod socant si placut surprinzator treaba chiar merge. Trei ore si ceva mai tarziu detaliile creative sunt toate puse la punct, optimismul e mare, increderea in noi e pana la cer si toate conditiile unei zile fructuoase de munca sunt realizate. De unde era sa stim noi ca de aici inainte totul o sa mearga din prost in mai prost?

Iesim pe teren. 12.30. Prima oprire, Unirii, KFC. Cum sa creezi cu matul gol? 8 aripioare si 30 de minute mai tarziu se pleaca in sfarsit spre prima locatie de filmare. Parcul Carol. Frig si inceput de ploaie, conditii ideale pentru a gasi oameni comunicativi in aer liber, nu? Ne aruncam in primul tramvai, purtam traditionala controversa cu sunt doua sau trei statii pana la Carol si  bineinteles ca nu suntem fraieri sa luam bilete ca doar suntem baeti destepti si ne descurcam. Oprim in prima statie. Arunc cu ultratalentul meu de cobe celebra poanta idioata cu ”Ba, controlul!”, dupa care imi cad ochii pe aparatul ala care n-am inteles eu niciodata cum functioneaza si pe care trebuie sa lipesti cartela magnetica daca n-ai avut alta treaba decat sa achizitionezi asa ceva. Acolo pentru cateva secunde apare un mesaj parca prevestitor: ”Control”. Il intreb pe asta ca zic ca el e mai vechi intr-ale tramvaielor micului Paris. Ba, de ce scrie acolo ”Control”? Stai , ba, linistit, imi zice el dojenitor, mai apare din cand in cand sa ne sperie. Bine, ma, zic eu si ma asez mai linistit in scaun in timp ce tramvaiul isi inchide usile si porneste mai departe. N-apuc sa clipesc de doua ori ca din colturi nevazute si sinistre ale tramvaiului sar ca la un semn patru vulturi hamesiti de sange. Biletele la control! Dupa modul fulger in care au aparut, pot sa jur si acum ca astia erau de fapt ninja deghizati. Ne balbaim noi ceva, o bagam pe aia cu suntem din provincie, cu mergeam doua statii si noi si ne grabeam. Una dintre controloare chiar are o reactie misto si ne spune foarte natural ”Pai bine, ba baieti, ati avut atata timp sa va dati jos la statia trecuta, au fost usile deschise…” In fine, ni se cer buletinele, suntem dati jos, cadem la invoiala sa platim amandoi o amenda ”modesta” de 500 de mii impreuna( s-a dus dracu’ biletul pentru Ac-Dc), dupa care suntem lasati sa ne continuam ”drumul creatiei”.

Ajungem in Parcul Carol deja cu moralul zdruncinat. Intre timp, burniteaza din ce in ce mai enervant. Intram in parc, moment in care puteam sa jur ca am nimerit intr-un cimitir. Nici tipenie de om, in afara unui grup compact de vreo sase cefari in uniforma, responsabili cu ”siguranta publica”. Ce facem, tata? Nu renuntam acum. Luam cateva cadre generale cu mediul inconjurator si cateva statui si incepem sa dam ture prin parc. Pustietate si iar pustietate. Mai apare cate un izolat, momente in care mai avem o revelatie. Si eu, si colegu’ ducem lipsa de tupeul( ca sa nu zic de nesimtirea) de a ne baga in seama. Nu vi se pare absolut logic si normal ca initiatorii unui proiect in care ideea de baza este sa abordezi oameni necunoscuti pe strada si sa-i intrebi diverse lucruri sunt teribil de timizi si lipsiti de curaj, ba si destul de complexati? Dupa vreo 45 de minute bune, reusim sa abordam in sfarsit primul om si,surpriza,e chiar dispus sa coopereze. Omul ne rupe in doua, ne da peste nas de la un capat la altul si ne ruineaza toate intrebarile( o sa vedeti exact despre ce e vorba). Starea noastra devine deja de depresie crunta. Chiar asa ratati suntem? Chiar asa lipsiti de subtilitate am fost? Mai trece ceva timp, mai intalnim cativa oameni rataciti ba prea grabiti, ba fara chef de vorba. Intr-un final mai prindem doi batranei cu aer de oameni culti si la care te-ai fi putut astepta sa ne dea peste nas si ei. Soarta mai tine si cu noi si nenii chiar ne sunt de ajutor. Putin, foarte putin oricum. Ne reculegem si plecam spre locatia a doua.

Ora 3 p.m. Mai mult sau mai putin. Stefan cel Mare. Stadionul Dinamo si imprejurimi. Ploaie mocaneasca si frig de-ti intra in oase. Cine dracu’ sa ne bage in seama pe o asemenea vreme? Mergem din nou, tragem cateva cadre generale si asteptam in ploaie ca curcile sa pice careva in plasa. La bilete pustiu, desi Dinamo are meci in week-end( presupun ca din cauza ploii, nu ca n-ar fi suporterii dinamovisti alaturi de favoriti, Doamne fereste). Ne izbim de refuzuri cat cuprinde si ne bagam picioarele. In locatie si suntem foarte aproape chiar in tot proiectul.

Plecam plouati si la propriu, si la figurat mai departe. Taiem o locatie programata ca e clar ca nu e momentul si ca nici nu mai e timp. Unde mergem mai departe? Pai cum unde? In alt parc, logic, ca atat ne duce capul. Herastrau. Nu ne mai uitam la ceas, oricum suntem intr-o criza de timp de proportii. Intram in cel mai mare parc din Bucuresti si, si, si… si nimic. Mai nimic chiar ca in Carol. Kilometri intregi de nimic, in afara de zapada, zapada si iar zapada. Timpul trece, ploua bacovian, durerile de picioare, de cap, de tot se intetesc. Intr-un final dam peste inca un batranel cooperant si simpatic. Simpatic pana la un anumit punct, punct in care incepe sa ne povesteasca intreaga lui viata. Si credeti-ma, o viata lunga…. Si uite asa, nenea se pune pe vorba, pe mine aproape ca ma ia somnul, colegu’ intrerupe de cateva ori filmarea ca pareau sa nu ne ajunga cele trei casete de 60 de minute ca sa inregistram tot ce avea de aberat domnu’. Pana la urma scoatem cateva lucruri si de la el si pornim mai departe, eu cu picioarele anchilozate si colegu’ cu mana de pe camera la fel.

Incotro? Deja multa lumina nu mai era, de ploaie slava Domnului nu duceam lipsa, deplasarea ne era din ce in ce mai greoaie, iar ziua respectiva de munca era clar ca nu ne va mai fi suficienta. Hotaram sa schimbam publicul si spatiul. Si asa ajungem in Piata Salajan. Planul? Sa ne relaxam putin la o berica, ceva si sa ne bagam in seama cu oamenii ”simpli” de prin imprejur. Gasim cea mai ”neaosa” carciuma din galaxie cu cele mai colorate personaje si cea mai ieftina bere( vedeti poza de la inceputul postarii) si ne asezam rupti de oboseala, dezamagiti si chiori in buzunare. Bem cate o Timisoreana de caciula si ne deplangem soarta de ratati. Cadrul general este unul de poveste, dugheana fiind populata de cei mai ”interesanti” bautori( ca sa nu zic alcoolici) pe care i-am vazut vreodata. De la singuraticii cu ziarul in fata, pana la veselii in grupuri mai mari si pana la apasatii tristi de greutatile vietii. La usa crasmei in schimb se intampla cel mai interesant lucru. Clientii ies pentru a fuma, inauntrul ”localului” fumatul fiind in mod incredibil interzis! Civilizatia a atins in mod evident cote alarmante!

Se intuneca de-a dreptul, cu nenii dinauntru n-am baut indeajuns incat sa avem tupeul sa ne bagam in seama asa ca suntem gata sa punem punct… Iesim sa luam cate o merdenea ca niste melteni si tarani ce ne respectam cand ni se intampla de departe cel mai tare moment al zilei. Asteptand impachetarea merdenelei, colegu’ este abordat de o doamna destul de respectabila aparent care insista sa-i dea drept cadou o pereche de pantaloni. Whaaaaaaaaat?!! Pai cu ce ocazie?  Pai pur si simplu… Colegu’ ia pantalonii circumspect, iar doamna se indeparteaza. Gandind la rece si analizand figura colegului la acea vreme, faptul ca cineva s-a gandit sa-i ofere pomana deja nu mi se mai pare atat de neverosimil.  Momentul va deveni ulterior din foarte haios in destul de creepy,la o examinare mai atenta putand-se observa o pata de sange destul de evidenta pe unul dintre ”cracii” pantalonilor. Voodoo, ceva? La ce zi am avut cine mai poate sa stie?

Finalul zilei ”de filmare” este unul apoteotic, pe sistemul ”Supararea cand imi vine rup camasa de pe mine” cei doi ”creativi” hotarandu-se sa arunce si ce mai aveau pe fundul portofelelor la pariuri pe victoria Urziceniului cu Liverpool( nu mai zic exact suma pariata, ca mi-e rusine deja), pe bere, vin si pizza. Sa va mai zic ca am vrut sa vedem meciul livestream pe internet si ca acesta a cazut cand ne era lumea mai draga, trebuind sa ne taram rupti din toate punctele de vedere pana la un pub din apropiere? Sau ca primul pub era arhiplin si ca a trebuit sa mai cautam ceva?

Nu va mai zic ca nu caut nici mila, nici compasiune. Va zic in schimb ca intre timp a mai avut loc si o a doua zi de filmare( muuuult mai ”fara evenimente”) si ca proiectul( Doamne ajuta!) ar putea sa aiba chiar o finalitate cat de cat reusita. Sau cel putin primul episod al proiectului pentru ca planificat ar fi sa mai urmeze cateva ”bucati”. Si desi stiu ca aceasta postare nu va va face sa va doriti foarte mult sa vizionati rezultatul, am incropit la cald( mai mult, colegu’, recunosc) un teaser scurt ca sa vedeti putin despre ce e vorba in proiect si in speranta ca o sa stati pe aproape sa vizionati si finalitatea.

Nu va dezvalui foarte multe detalii( deja am dezvaluit destule in postare), va zic doar ca e ceva destul de original, amuzant, interesant, in ton cu atitudinea si aerul blogului si perfect reprezentativ pentru lumea si tara in care traim. Cat despre produsul final, nu va dezvalui exact momentul la care o sa-l fac public( care ar mai fi farmecul?). Va spun doar ca va fi in curand. Foarte, foarte curand. Foarte, foarte, foarte curand. Asa ca tineti aproape!

Leave a comment

Filed under Prosti da' multi