Tag Archives: valoare

Cocalarul bloagar. Studiu de caz.


Dupa succesul fulminant atins cu Cocalarul Mr. Muscolo(cele mai multe vizualizari de zi si cele mai multe vizualizari ale unei singure postari, va multumesc!), am decis sa continui seria de portrete ale cocalarilor mai altfel. Cum spuneam si in postarea anterioara, cocalarii care nu asculta neaparat manele, cocalarii care nu poarta neaparat ghiuluri si lanturi de aur, dar cocalarii care sunt cel putin la fel de periculosi sau chiar mai periculosi.

Astazi am pentru voi o specie destul de proaspata, coapta in ultimii cativa ani, dar crescanda, din ce in ce mai puternica, mai feroce si mai enervanta. Cocalarul bloagar se cheama el si de data asta am luat un specimen tip al acestei rase pentru a-i ilustra mai bine semnalmentele. Identitatea specimenului o sa v-o dezvalui la sfarsitul postarii.

Semnalmente:

1.Si-a facut blogul pe vremea cand era putoi si nu stia cu ce se mananca treaba( mare). Intre timp, a devenit un adevarat profesionist si da lectii si altora.

2. A crescut cu un complex de inferioritate cauzat de… dar hai sa nu trec la atacuri personale. De aceea, acum cand a devenit persoana publica, se cauta pe  Goagal de cel putin doua ori pe saptamana sa vada cine l-a mai bagat in seama.

3. E un filozof cu diploma de jurnalist, un parerolog profesionist, un sopanhauar si un cant doi-in-unu.

4. Scrie postari cu dexu’ in fata sa vada taranu’ ce cult in cap e el si ce vocabular dezvoltat a capatat la ”Universitatea Media”.

5. Foloseste prescurtari filozofice de genul ”OMFG” in titlul postarilor, ”wtf’ si ”lol”’ in interiorul articolelor si raspunde la comentarii cu emoticoane si smaili feisuri

6. Lucreaza la un radio care se bate la audienta in Bucuresti cu Antena Satelor si care nu exista pe plan national la nivel urban, dar se mandreste cu pozitia lui de ”om de radio” si ”formator de opinie”.

7. Vorbeste foarte politicos cu orice necunoscut pe messenger, pana in momentul in care este contrazis, moment in care apeleaza la zecile de milioane de ascultatori fideli si la sutele de mii de oameni care il au in lista de mess, pe Feisbuc sau care il urmaresc pe Tuitar, cifre care ii confera dreptul de expertiza in cam orice domeniu inventat de om.

8. Vede conspiratii in jurul lui, toata lumea il ataca, ii vrea raul, comploteaza impotriva blogului lui, care a devenit punctul de start al unei miscari intergalactice impotriva sistemului. Un singur cuvant de rau din partea bloagarului si orice brand, oricat de mare, poate fi distrus, poate fi falimentat, poate fi nimicit. O postare critica la adresa unei institutii reprezinta un pericol atat de mare pentru institutia respectiva incat blogul distinsului cocalar este atacat la radacina. Bineinteles ca blogul ramane in picioare, mai puternic decat oricand, deoarece cocalarul nostru nu este doar un filozof desavarsit si un om de radio de anvergura, ci si un expert in blocarea atacurilor informatice.

9. E un om important, cautat, admirat si invidiat, un bloagar de elita, cu miliarde de vizitatori unici zilnic, dar are anunturi Gugal la el pe blog.Bine, ca un profesionist in online ca el, castiga si din asta binisor. Pai 2 centi inmultit cu un miliard de oameni care dau click zilnic de la el de pe blog… E  ceva…

10. Nu numai ca este un om de radio de elita, dar mai este invitat si pe la souri de televiziune. Souri care aproape ca depasesc in audienta reluarea de la ora trei dimineata a rubricii meteo de pe Disney Channel. Si nu e invitat asa oricum, sa vorbeasca despre Boc, Nutzi, chestii de-astea superficiale. Nu, taticu’. Baiatu’ e invitat sa vorbeasca despre comploturile sataniste din filmele de acum douaj de ani ale unui ticnit mort… Lucruri de profunzime, nu bazacoane…

11. E atat de cunoscut din activitatea de la radio si din online incat este cautat si de spirite si duhuri, toate dornice de a face cunostinta cu idolul lor.

Bun, si acum v-am promis ca va dezvalui si identitatea specimenului care a dat nastere la acest ”studiu de caz”. El e za uan, za onli, za inegalabil Petru Stratulat. Si cu toate ca stiu ca e inutil si ca deja va aflati printre cele doua miliarde de vizitatori zilnici ai blogului sau, adresa o aveti aici, postarile la care fac referire la punctul 11 sunt aici si aici, cea de la 10 e aici, iar una dintre cele de la 8 e aici. Asta ca sa vedeti ca m-am documentat…

Si o dedicatiune pentru cocalarul bloagar, un refren pe care sa si-l spuna in gand de fiecare data cand isi numara ascultatorii de la radio, vizitatorii de pe blog, banii castigati din Google Ads, prietenii de pe messenger…

Share

13 Comments

Filed under Pamfleturi

Nu cred in miracole


Am evitat sa scriu sambata imediat dupa meci pentru ca era prea la cald. Am evitat sa scriu duminica pentru ca eram prea nervos. Am evitat sa scriu luni si marti pentru ca eram prea dezamagit si aproape deznadajduit. Am evitat sa scriu miercuri si joi pentru ca trecusem deja peste. M-am hotarat totusi sa scriu astazi pentru ca am avut o revelatie si pentru ca mi-au deschis ochii pseudoziaristii si impostorii de la ziarele de sport din Romania. De ce impostori? Pentru ca, desi isi castiga painea scriind si vorbind despre sport, nu inteleg nimic din esenta lui. Pentru ca, desi ar trebui sa fie capabili sa inteleaga notiuni precum valoare, performanta si profesionalism, apeleaza la formule gen ”minune” si ”miracol”.

Nu, eu nu cred in miracole. Asta ca sa raspund unei intrebari ce trona cu litere de-o schioapa pe siteul unuia din ziarele de sport atat de profesioniste ale patriei… Nu cred in miracole, dar cred in Oltchim. Cred in valoare, cred in ambitie, cred in forta de a reveni, cred in seriozitate si profesionalism.

Cred ca Radu Voina nu poate sa mai pregateasca un meci atat de prost cum l-a pregatit pe cel din Danemarca si cred ca o sa-si dea seama ca fara marcaj om la om la Bojana Popovici nu ai nicio sansa sa misti in front. Cred in Cristina Neagu si in capacitatea ei de a intra in teren fara teama, de a arunca la poarta din orice pozitie si fara a se gandi la consecinte sau la faptul ca are in fata cel mai bun portar din lume. Cred in Steluta Luca si in Vali Bese, care pot sa le sufoce pe Grit Jurack si pe Bojana Popovici si sa nu le permita nordicelor sa marcheze mai mult de 20 de goluri la Bucuresti. Cred in Paula Ungureanu, care poate sa inchida din nou poarta in nas adversarelor. Cred in revenirea Valentinei Elisei, care poate sa zboare inca o data peste aparari, sa mitralieze portari, in ciuda celor multe luni petrecute in afara salii de sport. Cred in Patricia Vizitiu, care are multe de demonstrat dupa un meci tur in care a tremurat mai rau ca un elev de clasa I in prima zi de scoala. Cred in Ramona Maier si in foamea ei de a demonstra ca nu e cu nimic mai prejos decat Cristina Varzaru. Cred in Ionela Stanca si in Oana Manea, tancurile echipei noastre, care pot duce in carca zece Rikke Skoave si pot sa intre in poarta cu tot cu ele si cu Katrin Lunde Haraldsen. Cred in Narcisa Lecusanu, care trebuie sa demonstreze si va demonstra ca e mai mult decat nora lu’ nea Radu.Vreau sa cred intr-un public care sa le impinga de la spate pe fetele noastre, chiar daca modul in care au obtinut biletele la meci a fost si ramane dubios.

Cred intr-o victorie la 8 goluri! Cred in voi, fetelor! Poate ca sunt nebun, dar cred ca maine seara la ora 11 o sa ne intalnim cu totii la Universitate si o sa sarbatorim… Hai Oltchim!

5 Comments

Filed under Sport

Exista totusi o speranta…


Ma pregateam sa fac topul muzica de Prost al lunii februarie. Si ma lasasem eu prins de atmosfera asta de indragosteala, de inimioare si de floricele si aproape ca incropisem un top al melodiilor de dragoste care imi incalzesc mie sufletul de cinic si nenorocit care nu crede in iubire. Moment in care am dat de aur si totul s-a spulberat. Am descoperit hitul anului, al deceniului, al secolului, hitul hiturilor. Eat your heart out, Costi, Moga, Edward Maya si fetitele alea de la Play and Win! Ceea ce n-ati fost voi in stare sa faceti a facut Pavel Turcu, tata! Nu stiti cine e Pavel Turcu? Ati trait degeaba!

Pavel Turcu este un moldovean cu ”acest talent muzical pe care nu a avut sansa sa si-l dezvolte”, asa cum singur marturiseste pe site-ul sau oficial. Este un om simplu, un artist innascut, un om cu un dar de la Dumnezeu. Si cum vorba multa saracia omului, nu mai fac multe introduceri pentru ca ”artistul” e atat de bun, atat de talentat, atat de valoros incat creatia muzicala vorbeste de la sine. Nu pot sa mai adaug decat ca sunt trist ca astfel de comori nationale nu sunt promovate asa cum ar trebui si ca din nou moldovenii ne vor umili la Eurovision. Pai voi va dati seama ca noi o sa ne prezentam cu Anda Adam sau cu Luminita Anghel, iar vecinii rusofili vor veni cu Pavel Turcu?! Oslo, watch out ca vine fenomenul peste voi!

Si ca sa vedeti ca omul nu glumeste si ca isi pregateste ”prestatia artistica cu mare atentie si ca are grija la toate amanuntele”, avem mai jos si showul pentru Ieuroooovizion. O sa puteti observa fara probleme ca baiatul ar avea sanse bune si la ”Dansez pentru tine” si in general la orice concurs de talente muzical-artistice:

In incheiere, sa-l ascultam putin si live ca sa ne convingem definitiv si irevocabil ca talentul lui e innascut si nu prefabricat, ca nu se foloseste de sintetizatoare si alte metode de falsificare a valorii artistice:

Concluzia: Industria muzicala romaneasca, moldoveneasca si de pretutindeni are o sansa. Exista o speranta de mai bine, exista o posibilitate de crestere a calitatii continutului. Moldoveni, votati Pavel Turcu! Iar daca prin vreo intamplare nefericita, prin vreo festa crunta a destinului, Pavel nu se va califica din partea Moldovei, propun sa se initieze o petitie prin care sa se ceara participarea lui pentru Romania. Am zis!

5 Comments

Filed under Arte